Timp și experiență
Numărul 42, 10-16 nov. 2021 » La început a fost cuvântul...
Preocupările prioritare din această perioadă își găsesc frecvent reflectarea în mass-media, astfel încât este scoasă în evidență și importanța abordărilor competente, profesioniste. Bine ar fi dacă această focalizare pe ceea ce este important ar fi dublată de acuratețea exprimării. Bunăoară, într-o revistă se afirma că „numai oamenii versați și cu experiență pot face față provocărilor reflectate de planurile stabilite înainte”. Care ar fi deosebirea dintre un om „versat” și unul cu „experiență”? Evident, niciuna. Apoi, „planurile” cum „se stabilesc”? Nu „înainte” de trecerea la realizarea obiectivelor pe care le includ?
La rândul lui, un participant la o dezbatere radiofonică remarca: „Abordările și atitudinile unor manageri cu experiență oferă un model de previziune care privește timpul în viitor”. Culmea ar fi ca „previziunea” să privească... trecutul, iar „abordarea” (indiferent de temă) să fie ceva diferit de „atitudine”! Nu cumva „atitudinea” reprezintă, în cazul dat, întregul, iar „abordarea” partea a ceea ce a remarcat respectivul participant la dezbatere?
De asemenea, o știre difuzată de un post TV conținea următoarea frază: „Întreprinzătorii s-au axat, cu precădere, pe urgențele de neamânat”. Păi, noțiunea „precădere” nu indică, oare, exact „axarea” pe o anumită temă, preocupare, acțiune etc.? Cât privește „urgențele”, pot fi ele, în mod rațional, „amânate”? Însăși noțiunea „urgențe” indică opusul tergiversării. Asta pentru că tot vorbim despre „atitudine”. Fapt este că, în procesul comunicării publice, orice „abordare” se cere definită simplu: respectarea necondiționată a regulilor limbii române în care gândim, scriem și vorbim. (T.B.)
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice