Timpul, la trecut și prezent
Numărul 35-36, 8-21 sept. 2020 » La început a fost cuvântul...
Nimic nu este mai firesc decât situarea în timp a celor mai diverse fapte și date, inclusiv (sau mai ales) în sfera preocupărilor profesionale. De aici, interesul manifestat față de analizele oferite pe aceste teme de mass-media. Dar, ca și în alte cazuri, valoarea unor asemenea demersuri este diminuată de nerespectarea regulilor gramaticale și logice. Astfel, într-o emisiune de televiziune s-a afirmat că „succesul performanțelor nu poate fi reconfirmat decât de experiența trecutului”. Or, când vorbim despre „experiență”, ne referim, implicit, organic, la „trecut”. Când ar fi putut fi acumulată dacă nu în trecut? De asemenea, sintagma „succesul performanțelor” este un pleonasm sadea: „performanțele” reprezintă, incontestabil, un „succes”. Culmea ar fi contrariul!
Într-un editorial din presa cotidiană s-a „strecurat” și următoarea frază: „Existența și destinul unor astfel de teorii revolute (pentru ceea ce ne interesează, aici, nu este nevoie să ne referim la teoriile respective) aparțin trecutului mai mult sau mai puțin apropiat”. Pe lângă faptul că orice „existență” face parte dintr-un anumit „destin”, apare mai mult decât evident că referirea vizează doar „trecutul” din moment ce s-a precizat că respectivele „teorii” sunt… „revolute”.
Mai reținem, în aceeași ordine de idei, un comentariu radiofonic: „Efectele ulterioare măsurilor adoptate sunt legate de scurgerea timpului”. Cum ar fi altfel posibil să se verifice „efectele” unor măsuri în afara „timpului”? Cât despre „efectele ulterioare” să ne gândim cum ar fi sunat „efectele anterioare”. Oricum, recunoașterea unor erori ar reprezenta, cu adevărat, o consecință, o urmare (adică, „ulterior”) a comiterii acestora. Ceea ce, din păcate, se întâmplă destul de rar. (T.B.)
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Festivalul Cărților Deschise, o fereastră spre fascinanta lume a cunoașterii
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale