Tineri din județul Mehedinți dezbat la Bruxelles rolul pe care-l are cultura în viitorul Europei

Tineri din județul Mehedinți dezbat la Bruxelles rolul pe care-l are cultura în viitorul Europei

Numărul 1, 16-22 ianuarie 2018  »  Lumea în care trăim

Comitetul Ecomic și Social European a selectat Colegiul Tehnic Decebal din Drobeta Turnu Severin (județul Mehedinți), printre cele 33 de școli din întreaga Europă care vor veni la Bruxelles, în luna martie, și vor prezenta instituțiilor europene opinia lor în legătură cu rolul pe care cultura îl joacă în viitorul Europei, a anunțat Reprezentanța Comisiei Europene în România. Elevii vor căuta răspunsuri, vor dezbate și vor supune la vot cele trei propuneri pe care instituțiile europene le vor lua în calcul în procesul de elaborare a politicilor.

Școala a fost selectată să participe la această inițiativă prin intermediul unei sesiuni de loterie electronică, desfășurată la Bruxelles în luna decembrie 2017.

Va fi implicată câte o școală din fiecare dintre cele 28 de state membre ale UE și din cele cinci țări candidate (Albania, fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Muntenegru, Serbia și Turcia).

Intitulată Europa ta, părerea ta! (YEYS), manifestarea este organizată de Comitetul Economic și Social European (CESE), vocea societății civile la nivel european, și este evenimentul emblematic al Comitetului dedicat tinerilor.

Elevii de liceu își vor părăsi sălile de clasă și vor merge la Bruxelles pe 15 și 16 martie, pentru a-și împărtăși punctele de vedere și ideile și pentru a lucra împreună pe tema Uniți în diversitate: un viitor mai tânăr pentru cultura europeană. Vor aborda subiecte precum:
  • Ce este cultura europeană: doar suma diferitelor tradiții naționale sau există valori comune care ne fac pe toți europeni?
  • Care este rolul culturii și al schimburilor culturale în viața elevilor?
  • Ce poate face Uniunea Europeană pentru promovarea culturii (cinema, muzică, dans, literatură, teatru etc.), precum și pentru o mai bună protecție a patrimoniului cultural?
  • Ce rol ar putea juca cultura în renașterea economică din regiunile și orașele Europei?
  • Cum poate această renaștere să le ofere tinerilor noi oportunități în ceea ce privește crearea de noi locuri de muncă?
  • Cum pot să faciliteze acest proces UE și statele membre?

Prin această inițiativă, CESE dorește să se asigure că opiniile, experiențele și ideile generației mai tinere sunt luate în considerare în procesul de elaborare a politicilor UE.

(Copyright foto: bloodua / 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.