Temele economico-financiare de actualitate – în centrul cărora se află, firesc, proiecția bugetară pe anul viitor – oferă date și fapte concludente privind influențele reciproce între macro și microeconomie. Profesioniștii contabili cunosc foarte bine nu numai modul în care se manifestă această conexiune, ci și impactul ei asupra indicatorilor principali ai fiecărei companii. În consecință, în momentul de față, prezintă cel mai mare interes premisele soluțiilor care se adoptă și se vor adopta. Așadar, de unde pornim?

La recentele manifestări publice s-au adus în atenția participanților numeroase date macroeconomice de unde decurg principalele tendințe de evoluție cel puțin la nivelul anului viitor. Le selectez dintr-un document al BNR. Să ne gândim, în primul rând, la referențiale. Cum bine se știe, procesul de aderare a României la Uniunea Europeană a avut o serie de etape succesive, începând cu anul 1991, când au intrat în vigoare mai multe acorduri de asociere cu organizația numită atunci oficial Comunitatea Economică Europeană și, într-un limbaj mai puțin oficial, Piața Comună. Această structură, preponderent economică, așa cum îi spunea și numele, avea, în 1991, 15 state membre. În ce poziție sau, mai bine zis, în ce postură se afla atunci țara noastră? Nu este posibil, în spațiul unui singur comentariu, să se dea un răspuns cât de cât cuprinzător și, din acest motiv, mă voi limita la consemnarea produsului intern brut pe locuitor calculat la paritatea puterii de cumpărare. În 1991 ne aflam la cota de 26% față de media Uniunii Europene cu 15 state membre (UE 15). Până și Bulgaria avea o situație mai bună, cota acesteia fiind de 29,8% raportată la respectiva medie a UE 15. Nu mai vorbesc despre Polonia, care atinsese 32,3%, și Ungaria – 44,7%.

Au trecut, de atunci, 26 de ani, o perioadă complicată, cu multe suișuri și coborâșuri, o perioadă care a însemnat și pentru un număr considerabil de experți contabili și contabili autorizați parcurgerea unor trepte esențiale ale devenirii profesionale. La nivel individual, desigur, produsul intern brut pe locuitor la paritatea puterii de cumpărare a fost diferit, în unele cazuri cu un ecart semnificativ. Dar, pe ansamblu, influența evoluțiilor crescătoare macroeconomice a fost și este indiscutabilă și la nivel individual. Prin urmare, avem ca reper inițial anul 1991. Cum am stat în 2016 (respectiv anul cel mai recent pentru care există date omologate oficial) la indicatorul menționat? Față de media UE 15, situația se prezintă astfel: 54,5% în cazul României, 44,5% pentru Bulgaria, 63,6% pentru Ungaria și 64,1% pentru Polonia. Este evident că țara noastră a progresat cel mai mult, dublându-și, practic, nivelul PIB/locuitor calculat la paritatea puterii de cumpărare în raport cu media UE 15. În esență, deci, apelând la un indicator deosebit de expresiv, avem posibilitatea să caracterizăm ritmul și amploarea creșterii economice. Cum s-a văzut, toate statele membre UE din regiunea noastră geografică au progresat, dar în ritmuri mai lente.

Dinamica evocată are numeroase elemente componente, care merită să fie examinate, majoritatea lor fiind de ordin calitativ. Am mai avut prilejul să relev raportul dintre creșterea economică și dezvoltarea economică, raport care vizează, până la urmă, corelația dintre nivelul de trai și calitatea vieții, cel de-al doilea concept privind tocmai gradul, măsura în care nevoile atât de diverse ale semenilor noștri, nu numai de ordin material, sunt satisfăcute la un moment dat. Rezumându-mă, însă, la creșterea economică, nu pot să nu reamintesc că, în pofida progreselor evidente, România continuă să fie ultima sau penultima, la scara UE 28, la majoritatea indicatorilor economico-financiari relevanți. Nu este cazul să detaliez aceste aspecte, întrucât multe evoluții sectoriale au fost analizate în comentarii precedente.

În momentul în care luăm în considerare parcursul amintit, avem la dispoziție instrumente fundamentale de analiză. Ele ne ajută să evaluăm și să proiectăm politici de firmă în consonanță cu tendințele care se afirmă la nivel macroeconomic, să corelăm individualul cu generalul, astfel încât deciziile să fie concordante cu cea mai realistă viziune posibilă. Așa că ne întoarcem de unde am pornit: nevoia de a asigura, în abordările noastre, locul care se cuvine spiritului științific, ceea ce ne va permite să limităm la dimensiuni optime și impactul factorului emotiv.