TPBI a înființat o nouă stație pe traseul liniei 205 din Capitală
Telex » Știri
6 decembrie 2023
O nouă stație a fost înființată pe traseul liniei 205 pentru creșterea atractivității transportului public de călători, informează Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI), citată de Agerpres. Astfel, începând de astăzi, 6 decembrie 2023, autobuzele acestei linii vor opri, pe sensul de mers spre terminalul "Străulești", în noua stație "Arhitect Ion Mincu", amplasată pe Bd. Aviatorilor, între stațiile "Piața Victoriei" și "Piața Charles de Gaulle".
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc