TPBI: Trenul metropolitan București-Ilfov va putea fi folosit din 2024 de locuitorii din regiune
Telex » Știri
23 septembrie 2021
Trenul metropolitan București-Ilfov va putea fi folosit din 2024 de locuitorii din regiune, alături de autobuze, troleibuze, tramvaie și metrou, potrivit unui comunicat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov (TPBI), citat de Agerpres. Astfel, în viitor, distanța de la Snagov la Gara de Nord ar putea fi parcursă în circa 30 de minute, față de un interval de timp aproape dublu necesar unui autoturism în condițiile actuale de trafic.
Viitoarea rețea de tren metropolitan București-Ilfov a fost prezentată la o dezbatere organizată în cadrul „Săptămânii europene a mobilității”. Pentru introducerea serviciilor de tren urban și metropolitan, TPBI a ținut cont de rețeaua feroviară istorică din zonă. Astfel, au fost propuse să funcționeze 16 servicii (linii). Într-o primă fază, prin utilizarea infrastructurii feroviare existente, va putea fi asigurată o viteză comercială ridicată (peste 40 kilometri / oră).
Prin realizarea investițiilor necesare pentru introducerea și, ulterior, dezvoltarea serviciilor de tren urban și metropolitan București-Ilfov se urmărește crearea unei alternative la transportul cu mașina personală în această zonă.
Totodată, vor fi reduși timpii de călătorie necesari navetei, asigurându-se o legătură de transport între localități, în interiorul Capitalei, precum și între Aeroportul Internațional „Henri Coandă” și celelalte localități din regiune, inclusiv către polul de cercetare de la Măgurele și zonele turistice Snagov și Cernica. Un alt efect ar fi implementarea unor proiecte de regenerare urbană în zona de cale ferată, precum și crearea de oportunități pe piața forței de muncă.
Sunt propuse 16 servicii (18 linii): Gara de Vest - Răzoare - Progresu - Jilava - Vidra; Gara de Nord - Gara de Vest - Progresul - Veseliei; Gara de Nord - Pantelimon - Progresul - Veseliei; Gara Obor - Chiajna - Gara de Vest - Cotroceni; Gara Obor - Jilava - Gara de Vest - Cotroceni; Orbital București; Gara de Nord - Aeroport T1; Gara Obor - Aeroport T1; Gara Obor - Gara Băneasa - Aeroport T1; Gara Obor - Tunari - Aeroport T1; Gara de Nord - Aeroport T2; Gara de Nord - Chitila - Scroviștea; Gara Obor - Brănești - Islaz; Gara de Nord - Chiajna - Domnești; Gara de Nord - Chitila - Săbăreni; Gara de Nord - Mogoșoaia - Grădiștea; Gara de Nord - Căciulați - Snagov; Titan Sud - Tânganu.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor