Transelectrica a finalizat prima investiție cu finanțare din Fondul pentru Modernizare
Telex » Știri astăzi, 9:53
Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica a finalizat investiția privind implementarea unui sistem de contorizare și de management al datelor de măsurare a energiei electrice pe piața angro, finanțarea totală pentru întregul proiect ridicându-se la 88,806 milioane lei, potrivit unui comunicat citat de Agerpres. Conform Transelectrica, perioada de implementare a proiectului este până în luna mai 2027.
Reprezentanții companiei susțin că investiția a fost făcută pentru optimizarea activității de măsurare și alinierea la noile cerințe din Codul de măsurare a energiei electrice, prima componentă a proiectului finanțat din Fondul pentru Modernizare „Digitalizarea rețelei electrice de transport al energiei electrice din România prin instalarea a două sisteme online, pentru contorizarea și managementul datelor de măsurare a energiei electrice pe piața angro și pentru monitorizarea calității energiei electrice”.
„Pentru întregul proiect a fost obținută o finanțare totală nerambursabilă în valoare de 88.806.776,94 lei. Prin implementarea acestui proiect a fost înlocuit sistemul existent de telemăsurare pentru piața angro, cu un sistem nou de contorizare și de management al datelor de măsurare a energie electrice pe piața angro, sistem care va permite achiziția de date din contoare cu o perioada de integrare de 1 minut, 15 minute și 60 minute”, se menționează în comunicat.
În cadrul investiției privind implementarea unui sistem de contorizare și de management al datelor de măsurare a energiei electrice pe piața angro s-au instalat o nouă platformă informatică, un sistem de backup (Disaster Recovery), subsisteme de telecontorizare în 107 amplasamente, respectiv stații electrice de înaltă tensiune aparținând Transelectrica și terților, precizează sursa citată.
Printre principalele beneficii aduse de realizarea acestei investiții sunt: promovarea de tehnologii și sisteme deschise, precum și cerințele conceptului Smart Metering; garantarea corectitudinii și securității datelor; flexibilitatea sistemului în raport cu modificările legislative; implementarea cerințelor Codului de măsurare a energiei electrice, atât cele referitoare la mărimile citite din contoare, cât și cele privind funcționalitățile și asigurarea securității informatice.
Alte beneficii aduse de realizarea acestei investiții sunt: implementarea conceptelor moderne de management și control, precum și pentru îmbunătățirea serviciilor suport pentru clienți; managementul tuturor contoarelor; publicarea datelor măsurate prin responsabilitatea Transelectrica se va face la intervale mai scurte de timp, în așa fel încât informațiile de care vor beneficia participanții la piețele de energie să le fie utile în reducerea consumurilor și costurilor aferente energiei electrice.
Astfel, participanții la piețele de energie vor putea lua măsuri rapide, în cunoștință de cauză, contribuind la securitatea sistemului energetic și la creșterea eficienței energetice.
În prezent, se află în derulare cea de-a doua componentă a proiectului, respectiv „Implementarea unui Sistem de monitorizare a calității energiei electrice (Power Quality Monitoring System, PQMS)”, care cuprinde: subsisteme de monitorizare a calității energiei electrice din stațiile electrice de transformare, o platformă informatică și echipamente pentru asigurarea securității cibernetice.
Obiectivele principale au în vedere extinderea monitorizării calității energiei electrice la nivelul întregii rețele electrice de transport, menținerea calității energiei electrice conform Standardului de Performanță și reducerea timpului de realizare a acestui proces.
În calitate de Operator de Transport și de Sistem (OTS), Transelectrica asigură siguranța în funcționare a Sistemului Electroenergetic Național (SEN) și îmbunătățirea permanentă a performanței tehnologice și adecvanței Rețelei Electrice de Transport (RET).
CNTEE Transelectrica SA deține poziția de monopol natural pe piața românească de energie electrică, fiind prima companie cu capital majoritar de stat listată la Bursa de Valori București în cadrul programului „O piață puternică-Dezvoltarea pieței de capital”.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial