Încercarea de a previziona sistemele economice complexe prin modelare se bazează pe adaptarea unor modele ale științelor exacte, precum și ale biologiei și psihologiei (F.A. Hayek, 1974) la specificul fenomenelor și proceselor economice complexe. Pe această bază se pot face previziuni ale tendințelor structurale, și nu predicții în cazul sistemelor sau fenomenelor complexe.

Știința economică a sustenabilității se înscrie în perimetrele cercetărilor științifice multi și interdisciplinare, preluând într-o măsură crescândă sisteme de indicatori și măsurare, principii, criterii, metode și modele de la alte discipline științifice și generând, la rândul său, noi provocări și impulsuri pentru celelalte științe, în procesul de sintetizare și abordări neliniare pe care îl presupune sustenabilitatea.

Încercarea de a îmbina eficiența economică, justiția și echitatea socială cu menținerea echilibrului sistemelor ecologice reprezintă o necesitate stringentă a lumii contemporane, ale cărei „lanțuri valorice” (value chains) își înmulțesc verigile și intercondiționările. Tocmai din necesitatea surprinderii cât mai complex și profund schimbarea și interfața sistemelor economice au apărut ecoeconomia, bioeconomia, contabilitatea, finanțele și fiscalitatea de mediu, sectorul bancar, economic și sindicalismele verzilor etc.

Știința sustenabilității prin marile sale paliere (economice, sociale, tehnologice, ambientale și culturale) pledează pentru o reformare radicală a capitalismului tradițional în direcția reconsiderării valorilor sociale, a creșterii responsabilității sociale a firmelor și a prezervării capitalului natural, a revoluționării mentalităților și conștiințelor dominate de maximizări ale profitului pe termen scurt, în defavoarea prosperității și îmbunătățirii calității vieții pe termen lung.

Metrica eficienței intensificării transferului de cunoștințe științifice (TCS)

În economia și societatea contemporană, creșterea importanței și a rolului fără precedent ale CDI, capitalului uman sau, mai concret, activelor intangibile (necorporale) în procesul de accelerare a tranziției omenirii la dezvoltarea sustenabilă reprezintă unul dintre factorii primordiali de producție, în sens larg, și ai bunăstării, înțeleasă în sensul sustenabilității.

Având în vedere nivelul de dezvoltare economică a României, precum și poziționarea sa în cadrul ierarhiilor privind CDI la nivel UE-27 și internațional, considerăm că prioritatea cea mai importantă trebuie să o acordăm strategiei de promovare eficientă a transferului extern și intern de cunoștințe științifice și tehnologice, așa cum au procedat cu decenii în urmă Japonia, tigrii asiatici – China și India –, pentru a crea o bază propice unei dezvoltări ulterioare a creativității originale românești. Asimilarea eficientă pe baza principiilor vocației, adecvării și specializării a noilor tehnologii în România reprezintă o premisă a creșterii inovării și creativității cu mult mai rapid, o condiție pentru ordinea etapelor și reducerea decalajelor în domeniul științei.

• știința, în general, cunoștințele științifice și tehnologice, în particular, îndeosebi tehnologiile informației și comunicațiilor, reprezintă o reflectare sui generis a procesului de globalizare, dat fiind faptul că acestea, în cele din urmă, prin circulația mondială și transfer, ajung să capete caracteristici de bunuri publice internaționale (nonrivale și nonexclusive);
• contribuția țărilor la acest patrimoniu universal de bunuri și servicii publice internaționale este specifică și inegală, astfel că țările dezvoltate, în cea mai mare parte a lor, dar mai ales câteva dintre acestea, se remarcă prin contribuții covârșitoare în ceea ce privește crearea, generarea de cunoștințe, în timp ce țările cu nivel relativ scăzut de dezvoltare aparțin categoriei de entități de preluare (takers) la prețuri și în momente diferite a noilor cunoștințe, pe baza transferului de cunoștințe;
• existența unor decalaje interțări în domeniile științei și tehnologiei, cu mult mai mari decât dimensiunile decalajelor economice și sociale cuantificate prin sisteme tradiționale de indicatori, impune măsuri, la nivel național și internațional, pentru reducerea sau chiar, în anumite cazuri, posibila înlăturare a lor prin mixuri de politici adecvate; de exemplu, în prezent, decalajelor anterioare li s-a adăugat așa-numita „fractură digitală” (digital divide);
• transferul de cunoștințe științifice și tehnologice (TCS) la nivel național și internațional reprezintă un factor important al creșterii economice, motiv pentru care există o importanță nu doar teoretico-metodologică, dar mai ales practică, pe care o au metodele de evaluare a eficienței TCS, cunoscută sub denumirea de metrica evaluării activităților de transfer al cunoașterii (evaluation of knowledge transfer) [1].

În continuare, vom evidenția câteva probleme ale TCS de la CDI academică [2] în sfera comercială care, fără îndoială, au un impact major asupra economiei și societății. În acest scop este necesar să se stabilească metrica impactului respectiv, din punctele de vedere cantitativ și calitativ. Până în prezent nu există un consens între specialiști în ceea ce privește abordările și instrumentele cantitative și calitative ale măsurării impactului respectiv, ceea ce nu înseamnă că părțile implicate (stakeholders) nu au preocupări susținute în acest domeniu.

• finanțatorii cercetării, care asigură fonduri pentru cercetări care creează cunoștințe și tehnologii ce urmează a fi transferate;
• managerii universităților și unităților de cercetare științifică, din sectoarele public și privat;
• comunitatea de afaceri, care reprezintă utilizatorii acestor cunoștințe.

Fiecare dintre cele trei categorii de stakeholderi are opinii mai mult sau mai puțin convergente, referitoare la definiția TCS, obiectivele și mecanismele procesului de transfer, modalitățile de evaluare cantitativă și calitativă a impactului economic și social al transferului sau, cu alte cuvinte, a eficienței acestuia.

Analiza componentelor schemei-cadru a TCS cu ajutorul cărora operează marea majoritate a teoreticienilor și practicienilor în acest domeniu oferă doar o reprezentare de principiu a mecanismelor TCS și aspectelor legate de natura/indicatorii cantitativi și calitativi ai transferului respectiv, ținând seama de forma concretă de desfășurare și mecanisme a acestuia.

Schema-cadru a transferului de cunoștințe științifice

Schema-cadru a TCS poate fi completată în continuare cu date noi, complementare pe țări care oferă posibilitatea efectuării unor comparații internaționale privind eficiența TCS evidențiindu-se performerii și factorii determinanți. Pentru fiecare categorie de mecanism al TCS se pot detalia caracteristicile acestuia. De exemplu, pentru numărul de licențe putem detalia numărul acestora pentru start-up-uri și spin-out-uri, pentru companiile existente și numărul produselor realizate din folosirea licențelor.

Schemele generale ale TCS prezentate anterior pot fi detaliate, îmbunătățite, adaptate la specificul fiecărei entități de cercetare. Important de reținut este faptul că TCS nu este privit ca o activitate per se, ci prin prisma rezultatelor, efectelor directe și propagate pe care le generează, motiv pentru care evaluarea eficienței formelor și tipurilor TCS capătă o importanță primordială.

O serie de alte studii [3] propun evaluarea eficienței TCS prin prisma raportului „canonic” al eficienței economice dintre efecte, rezultate, producție, pe de o parte, și costuri, cheltuieli aferente, pe de alta, aplicându-se TCS care revin la o unitate de efort.

• incapacitatea pieței de a internaliza externalitățile pozitive și negative, respectiv prin subvenții și taxe corective (pigoviene), precum și de a soluționa problemele legate de strategia „călătorul clandestin” (free rider);
• complexitatea dreptului de proprietate intelectuală care excede capacitatea de a soluționa eficient TCS, care oricum are, mai devreme sau mai târziu, și un caracter de bun public;
• asimetria informațională poate fi atenuată nu prin mecanisme de piață, ci pe baza intervenției publice, în vederea îmbunătățirii gradului de informare la nivelul tuturor stakeholderilor;
• incapacitatea mecanismelor de piață de a avea o viziune de ansamblu a cărei implementare practică să genereze „masa critică” a economiei și afacerilor bazate pe cunoaștere, cu un grad necesar și suficient de urgență ce, în mod obișnuit, impune intervenția publică pe care specialiștii o consideră ca factor sine qua non pentru evitarea utilizării suboptimale a factorilor determinanți ai TCS.