Timp de o lună, Galeriile de Artă Orizont din București au găzduit Salonul Internațional al Sticlei, ediția a XXXIII-a. Este una dintre cele mai longevive manifestări de gen, dovadă palpabilă a interesului public, mereu stimulat de creații valoroase. De altfel, chiar și în condițiile restrictive impuse de pandemie, Salonul a fost vizitat de sute de iubitori ai artei.

Ca de obicei, fiecare ediție se derulează sub semnul unei idei, al unei teme dominante. De data aceasta, tema a fost „geamul”. Simplul enunț nu este, însă, de natură a atrage vizitatori. Ce poate fi mai banal decât un geam? Or, Salonul a demonstrat, cu prisosință, că geamul – în accepția lui comună – de sticlă, produsă industrial pentru ferestre, ceasuri, televizoare, faruri, semafoare, termopane, parbrize, portiere etc., constituie și un material ideal pentru crearea unor autentice obiecte de artă.

Autorii – sculptori în sticlă – au transmis, în majoritatea lor, mesaje specifice acestor vremuri de pandemie. Singurătatea, izolarea, protecția față de pericole reale, de natură medicală și psihologică, dorința de eliberare din chingile restricțiilor au căpătat înțelesuri mai profunde, de ordin existențial, inclusiv prin intermediul sticlei modelate cu sensibilitate, rafinament și talent, prin punerea în valoare a ideii de transparență, de luciditate.

Este incredibil câte forme pot fi imaginate prin folosirea unui număr impresionant de tipuri de sticlă. Prin modalități variate s-au pus sugestiv în evidență legăturile dintre artă și tehnologie, cunoscut fiind faptul că, în cei aproape 4.000 de ani de la descoperirea și folosirea sticlei în Egiptul antic, s-au înregistrat importanți pași înainte în folosirea resurselor puse de natură la dispoziția omului. În acest mod, au apărut opere menite să îmbunătățească traiul, să înfrumusețeze viața. Totdeauna, îmbinarea frumosului cu utilul a reprezentat un deziderat împlinit, înainte de toate, prin tehnologiile performante din fiecare epocă, ceea ce, de-a lungul timpului, a pus tot mai bine în valoare virtuțile sticlei. Toate acestea s-au înscris organic și în istoria artei. Sticlele reflectorizante, oglinzile de tip Murano, precum și multe alte varietăți de „materiale”, concepute și realizate în formule decorative, ornamentale, inedite, au atras privirile vizitatorilor, bucurând ochii și stimulând gândul.

Noile tehnologii utilizate, inclusiv de industria sticlei din țara noastră, permit artiștilor plastici să se autodepășească prin lucrări dintre cele mai variate, cu forme neașteptate, șocante, cu mesaje tot mai percutante. De aici, și impresia generală pe care a generat-o Salonul, aceea de a transforma fragilitatea sticlei în expresii ale forței creației și consistenței cunoașterii.

Firește, nu ne propunem o cronică de artă plastică, ci doar semnalarea unui eveniment care a adus, în condițiile existențiale ale acestor timpuri, o rază de lumină în viața noastră de zi cu zi. Restricțiile la care am fost supuși din cauza pandemiei s-au estompat, și-au diminuat caracterul limitativ, prin „ferestrele”, deschise aerului proaspăt, binefăcător al revenirii, fie și numai parțiale, la viața normală. De fapt, lumina filtrată prin imaginația creatorilor de artă a conferit și Salonului Internațional al Sticlei acea strălucire a spiritului care se dovedește mai puternic decât povara dificultăților pe care trebuie să le înfruntăm.

Redeschiderea, pentru publicul larg, a galeriilor de artă, a muzeelor, a altor numeroase instituții de cultură a amplificat și aprofundat mesajul transmis de Salonul Internațional al Sticlei asemenea ferestrelor prin care, nestingherită, pătrunde lumina. Este însăși definiția nu numai metaforică, ci și materială a aspirației oamenilor spre o continuă îmbogățire a vieții cotidiene, cu tot ceea ce oferă arta.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)