Transportul feroviar de pasageri în țara noastră a înregistrat, în trimestrul I, una dintre cele mai mici scăderi din UE
Numărul 35, 22-28 sept. 2021 » Breviar statistic
Numărul pasagerilor transportați cu trenul în primul trimestru din 2021 a rămas semnificativ sub nivelul din perioada similară din 2020, când pandemia de coronavirus (COVID-19) nu afectase încă semnificativ statele din Uniunea Europeană, dar cel mai redus impact asupra transportului feroviar de pasageri a fost în Slovenia, Bulgaria și România, arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat), citate de Agerpres.
Pentru a preveni extinderea pandemiei de coronavirus (COVID-19), țările din Europa au adoptat diverse măsuri restrictive, care au afectat toate călătoriile, inclusiv transportul pe calea ferată. În primul trimestru din 2021, comparativ cu perioada similară din 2020, cel mai sever declin al numărului pasagerilor transportați cu trenul în UE s-a înregistrat în Irlanda (85%, sau minus 8,4 milioane de pasageri), urmată de Grecia (66%, sau minus 2,6 milioane de pasageri), Slovacia (60%, sau minus 9,8 milioane de pasageri), Olanda (59%, sau minus 46,9 milioane de pasageri) și Danemarca (53%, sau minus 22 milioane de pasageri).
Cel mai redus declin al numărului pasagerilor transportați cu trenul în UE a fost în Slovenia (11%, minus 0,3 milioane de pasageri), urmată de Bulgaria (19%, sau minus 0,9 milioane de pasageri) și România (19%, sau minus 2,8 milioane de pasageri).
În primele trei luni din 2021, 12,082 milioane de pasageri au călătorit cu trenul în România, față de 14,989 milioane de pasageri în perioada similară din 2020.
În cifre absolute, Germania este pe primul loc în UE când vine vorba despre numărul pasagerilor transportați cu trenul, cu 326 de milioane pasageri în primul trimestru din 2021, chiar dacă a suferit o scădere față de 620,036 milioane pasageri în perioada similară din 2020.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice