Termeni-cheie: vânzări sub cost, vânzări cu preț redus, cost de achiziție, cost de producție

Clasificare JEL: K34

1. Vânzările cu preț redus, definite conform OG nr. 99/2000

• produsele medicamentoase și dispozitivele medicale;
• produsele agricole și agroalimentare vându­te de producătorii agricoli individuali în baza certi­ficatului de producător;
• combustibilii pentru uzul mijloacelor de trans­port, inclusiv cei comercializați prin stații de distribuție;
• bunurile din producția proprie a meșteșuga­rilor individuali vândute la locurile de producție;
• lucrările, brevetele și invențiile, precum și pu­blicațiile de natură științifică sau informativă rea­lizate de titularii acestora;
• tipăriturile, pliantele, broșurile și albumele realizate în scopul prezentării patrimoniului cultu­ral deținut de muzee, centre de cultură, teatre sau alte instituții similare acestora, ori bunurile cultu­rale sau cu caracter promoțional specifice activității instituțiilor culturale, și comercializate prin fondul propriu al fiecărei instituții culturale sau cu prile­jul unor manifestări cultural-artistice organizate de acestea;
• mărfurile vândute vizitatorilor în cadrul fes­tivalurilor, târgurilor, saloanelor sau al altor ma­ni­festări expoziționale, cu condiția ca acestea să facă obiectul manifestărilor respective;
• produsele confiscate și valorificate conform dispozițiilor legale în vigoare.

• vânzări de lichidare;
• vânzări de soldare;
• vânzări efectuate în structuri de vânzare de­numite magazin de fabrică sau depozit de fabrică;
• vânzări promoționale;
• vânzări ale produselor destinate satisfacerii unor nevoi ocazionale ale consumatorului, după ce evenimentul a trecut și este evident că produsele res­pec­tive nu mai pot fi vândute în condiții comer­ciale normale;
• vânzări ale produselor care într-o perioadă de trei luni de la aprovizionare nu au fost vândute;
• vânzări accelerate ale produselor suscepti­bile de o deteriorare rapidă sau a căror conservare nu mai poate fi asigurată până la limita termenului de valabilitate;
• vânzarea unui produs la un preț aliniat la cel legal practicat de ceilalți comercianți din aceeași zonă comercială, pentru același produs, determinat de mediul concurențial;
• vânzarea produselor cu caracteristici iden­tice, ale căror prețuri de reaprovizionare s-au dimi­nu­at.

Conform art. 17 din OG nr. 99/2000, este inter­zisă vânzarea de produse în pierdere, cu excep­ția vânzărilor cu preț redus, menționate mai sus. Nerespectarea acestor prevederi se sancționează cu amendă contravențională de la 2.000 lei la 10.000 lei, conform art. 73 pct. 5 din același act normativ.

Din punctul de vedere al impozitului pe profit, potrivit art. 80 din OG nr. 99/2000, în cazul vânzări­lor de lichidare și de soldare, atunci când acestea se efectuează în pierdere, conform pre­vederilor art. 17, costul de achiziție este deduc­tibil din punct de vedere fiscal. Totuși, trebuie avută în vedere posi­bi­­litatea de a reconsidera o tranzacție în funcție de pre­țul ei de piață. Această procedură este apli­cabilă în special tranzacțiilor care au loc între per­soane afi­liate. În plus, în Codul fiscal această si­tu­a­ție nu este prevăzută în mod direct.

2. Tratamentul fiscal al vânzărilor sub cost

În toate cazurile, fie că vorbim despre vânzări cu preț redus, definite conform OG nr. 99/2000, fie că vorbim despre alte categorii de vânzări sub cos­tul de achiziție, care nu sunt definite în acest act norma­tiv, sau sub costul de producție, în ceea ce pri­vește tratamentul fiscal trebuie să ne raportăm la pre­ve­derile Codului fiscal.

2.1. Tratamentul fiscal din punctul de vedere al impozitului pe profit

În ceea ce privește impozitul pe profit, tre­buie precizat că nu există nicio interdicție de natură fiscală care să limiteze deductibilitatea costurilor aferente vânzărilor, chiar în situația în care bunu­rile sunt vândute sub costul de achiziție/producție. Po­trivit art. 25 alin. (1) din Codul fiscal, pentru de­ter­minarea rezultatului fiscal sunt considerate de­duc­tibile cheltuielile efectuate în scopul desfășură­rii activității economice, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare.

Cheltuielile cu mărfurile/bunurile vândute sub costul de achiziție/producție pot fi considerate ca fi­ind efectuate în vederea realizării de venituri, pen­tru că acesta a fost scopul lor, motiv pentru care ele sunt deductibile la calculul impozitului pe profit.

Deși nu există nicio prevedere în Codul fiscal care să limiteze deductibilitatea cheltuielilor cu vân­zarea mărfurilor sub costul de achiziție, în opi­nia noastră trebuie avut în vedere art. 11 alin. (1) din acest act normativ, potrivit căruia, la stabilirea valorii unui impozit, a unei taxe sau a unei contri­bu­ții sociale obligatorii, autoritățile fiscale pot să nu ia în con­si­derare o tranzacție care nu are un scop eco­nomic, ajustând efectele fiscale ale acesteia, sau pot reîn­cadra forma unei tranzacții/activități pen­tru a re­flecta conținutul economic al tranzacției/ac­tivității respective.

Organul fiscal este obligat să motiveze în fapt de­cizia de impunere emisă ca urmare a neluării în considerare a unei tranzacții sau, după caz, ca ur­mare a reîncadrării formei unei tranzacții, prin indi­carea elementelor relevante în legătură cu scopul și conținutul tranzacției ce face obiectul neluării în considerare/reîncadrării, precum și a tuturor mij­loacelor de probă avute în vedere pentru aceasta.

Conform pct. 4 din Normele metodologice date în aplicarea art. 11 alin. (1) din Codul fiscal, prin tran­zacție fără scop economic se înțelege orice tranzac­ție/activitate care nu este destinată să producă avantaje economice, beneficii, profituri și care de­ter­mină, în mod artificial ori conjunctural, o situație fiscală mai favorabilă. În situația reîncadrării formei unei tranzacții/activități pentru ajustarea efectelor fiscale se aplică regulile de determinare specifice im­pozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale obliga­torii reglementate de Codul fiscal.

2.2. Tratamentul fiscal din punctul de vedere al TVA

În ceea ce privește taxa pe valoarea adăugată, trebuie să avem în vedere următoarele aspecte:

1. Se poa­te deduce integral taxa aferentă achi­ziției de mărfuri în situația în care acestea vor fi utilizate în folosul unor operațiuni taxabile, con­form art. 297 alin. (4) lit. a) din Codul fiscal.

Prin urmare, dacă mărfurile achiziționate vor fi utilizate în folosul unor operațiuni pentru care se va colecta TVA, taxa aferentă achiziției se va deduce integral. Însă, în condițiile în care mărfurile achizi­ționate nu vor fi utilizate în folosul unor operațiuni taxabile, spre exemplu, dacă vor fi acordate gratuit în cadrul unor acțiuni de protocol, se va aplica regi­mul de TVA pentru cheltuielile de protocol.

2. Ajustarea TVA se realizează doar în condi­țiile prevăzute la art. 304 și 305 din Codul fiscal, și anume:

• deducerea este mai mare sau mai mică decât cea pe care persoana impozabilă avea dreptul să o opereze;
• există modificări ale elementelor luate în con­siderare pentru determinarea sumei deductibile, intervenite după depunerea decontului de taxă;
• persoana impozabilă pierde sau câștigă drep­tul de deducere a taxei pentru bunurile mobile ne­livrate și serviciile neutilizate.

Observație. Nu se ajustează deducerea inițială a taxei în cazul bunurilor distruse, pierdute sau fu­rate, în condițiile în care aceste situații sunt demon­strate sau confirmate în mod corespunzător de per­soana impozabilă. În cazul bunurilor furate, aceasta demonstrează furtul pe baza actelor doveditoare emi­se de organele judiciare.

b) în cazul bunurilor de capital (art. 305).

3. Nu există obligația de a colecta taxă pen­tru diferența negativă dintre costul de achiziție/pro­ducție și pre­țul de vânzare, întrucât această diferență nu poate fi considerată o operațiune asimilată unei li­vrări de bunuri și nu intră în baza de impo­zitare pen­­tru li­vrări de bunuri și prestări de servicii efectuate în in­te­riorul țării conform art. 286 din Co­dul fiscal.

2.3. Tratamentul fiscal în condițiile în care vânzarea se realizează între persoane afiliate

O atenție deosebită trebuie acordată în cazul în care vânzarea sub costul de achiziție/producție a unor produse se realizează între persoane afiliate. În acest sens trebuie avute în vedere prevederile pct. 5 din Normele metodologice date în aplicarea art. 11 alin. (4) din Codul fiscal.

Atunci când vânzarea unor produse sub costul de achiziție/producție se realizează între persoane afiliate trebuie respectat principiul valorii de pia­ță. Organele fiscale pot ajusta, în cazul în care acest   prin­cipiu nu este respectat, sau pot es­tima, în situa­ția în care con­tribuabilul nu pune la dispoziția or­ganului fiscal com­petent datele necesare pentru a stabili dacă pre­­țurile de transfer practicate în situa­ția analizată respectă principiul valorii de piață, suma venitului sau a cheltuielii aferent(e) rezulta­tului fiscal al oricăreia dintre părțile afiliate pe baza nivelului tendinței cen­trale a pieței.

Procedura de ajustare/estimare și modalitatea de determinare a nivelului tendinței centrale a pieței, pre­cum și situațiile în care autoritatea fiscală poate considera că un contribuabil nu a furnizat datele necesare stabilirii respectării principiului pentru tranzacțiile analizate se stabilesc potrivit Codului de procedură fiscală. La determinarea valorii de pia­ță a tranzacțiilor desfășurate între persoane afiliate se folosește metoda cea mai adecvată dintre urmă­toarele:

✔ Metoda comparării prețurilor. Se bazează pe compararea prețului tranzacției anali­zate cu pre­țurile practicate de alte entități indepen­dente de aceas­ta, atunci când sunt vândute produse sau ser­vicii comparabile. Pentru transferul de bunuri, măr­furi sau servicii între persoane afiliate, pre­țul de pia­ță este acel preț pe care l-ar fi convenit per­soa­ne independente, în condițiile existente pe piețe, com­parabile din punct de vedere comercial, pentru trans­ferul de bunuri sau de mărfuri identice ori si­milare, în cantități comparabile, în același punct din lanțul de producție și de distribuție și în condiții com­parabile de livrare și de plată. În acest sens, pen­­tru stabilirea valorii de piață se poate recurge la com­pararea internă a prețurilor utilizate de per­soa­na ju­ridică vizată în tranzacțiile cu persoane in­depen­dente sau la compararea externă a prețurilor utili­zate în tranzacții convenite între persoane in­depen­dente. În cazul în care cantitățile nu sunt com­parabile, se utilizează prețul de vânzare pentru măr­furile și serviciile identice sau similare, vândute în cantități diferite. Pentru aceasta, prețul de vânzare se corec­tează cu diferențele în plus sau în minus care ar pu­tea fi determinate de diferența de cantitate.

✔ Metoda cost plus. Se bazează pe ma­jorarea costurilor principale cu o marjă de profit corespun­zătoare domeniului de activitate al contri­bua­bilului. Punctul de plecare pentru această me­todă, în cazul transferului de produse, mărfuri sau servicii între persoane afiliate, este reprezentat de costurile pro­ducă­torului sau ale furnizorului de ser­vicii. Aceste costuri sunt determinate folosindu-se aceeași me­todă de calcul pe care persoana care face trans­ferul își bazează și politica de stabilire a prețurilor față de persoane independente. Suma care se adau­gă la cos­tul astfel determinat va avea în vedere o marjă de profit care este corespunzătoare domeniului de activitate al contribuabilului. În acest caz, prețul de piață al tranzacției controlate reprezintă rezulta­tul adău­gării profitului la costuri. În cazul în care pro­du­sele, mărfurile sau serviciile sunt transferate prin­tr-un număr de persoane afiliate, această me­todă urmea­ză să fie aplicată separat pentru fiecare stadiu, lu­ându-se în considerare rolul și activitățile concrete ale fiecărei persoane afiliate. Profitul care majorea­ză costurile furnizorului într-o tranzacție controlată va fi stabilit în mod corespunzător prin referință la marja de profit utilizată de un furnizor independent în tranzacții comparabile.

✔ Metoda prețului de revânzare. Prețul pie­ței este determinat pe baza prețului de revânzare al produselor și serviciilor către entități independente, diminuat cu cheltuielile de distribuție, alte cheltu­ieli ale contribuabilului și o marjă de profit. Această me­todă se aplică pornindu-se de la prețul la care un produs cumpărat de la o persoană afiliată este revândut unei persoane independente. Acest preț este redus cu o marjă brută corespunzătoare, denu­mită marja prețului de revânzare, reprezentând va­loarea din care ultimul vânzător din cadrul grupului își acoperă cheltuielile de vânzare și alte cheltuieli de operare în funcție de operațiunile efectuate, lu­ând în considerare activele utilizate și riscul asumat, și să realizeze un profit corespunzător. În acest caz, prețul de piață pentru transferul bunului între per­soane afiliate este prețul care rămâne după scăderea marjei și după ajustarea cu alte costuri asociate achi­ziționării produsului. Marja prețului de revân­zare a ultimului vânzător într-o tranzacție controlată poa­te fi determinată prin referință la marja profitului de revânzare pe care același ultim vânzător o câști­gă pentru bunurile procurate și vândute în cadrul tranzacțiilor necontrolate comparabile. De aseme­nea, se poate utiliza și marja profitului ultimei vân­zări realizate de o persoană independentă în cadrul unor tranzacții necontrolate comparabile.

• factorii referitori la intervalul de timp dintre cumpărarea inițială și revânzare, inclusiv cei legați de schimbările survenite pe piață în ceea ce pri­vește cheltuielile, ratele de schimb valutar și inflația;
• modificările survenite în starea și gradul de uzură ale bunurilor ce fac obiectul tranzacției, inclu­siv modificările survenite prin progresul tehnologic dintr-un anumit domeniu;
• dreptul exclusiv al revânzătorului de a vinde anumite bunuri sau drepturi, care ar putea influența decizia asupra unei schimbări a marjei de preț.

Metoda prețului de revânzare este utilizată în cazul în care persoana care revinde nu majorează substanțial valoarea produsului. Metoda poate fi folosită și atunci când înainte de revânzare bunu­rile sunt nesemnificativ prelucrate și, în aceste cir­cu­m­stanțe, se poate stabili marja adecvată.

✔ Metoda marjei nete. Presupune calcularea marjei nete a profitului, obținută de o persoană în urma uneia sau mai multor tranzacții cu persoane afiliate, și estimarea acestei marje pe baza nivelului obținut de aceeași persoană în tranzacții cu persoa­ne independente sau pe baza marjei obținute în tran­zacții comparabile efectuate de persoane indepen­dente. Metoda marjei nete presupune realizarea unei comparații între anumiți indicatori financiari ai persoanelor afiliate și aceiași indicatori ai persoa­nelor independente care activează în cadrul acelu­iași domeniu de activitate. În efectuarea comparației este necesar să se ia în considerare diferențele din­tre persoanele ale căror marje sunt comparabile, avân­du-se în vedere factori cum sunt: competiti­vi­tatea persoanelor și a bunurilor echivalente pe pia­ță, eficiența și strategia de management, poziția pe piață, diferența în structura costurilor, precum și ni­velul experienței în afaceri.

✔ Metoda împărțirii profitului. Implică esti­ma­rea profitului obținut de persoanele afiliate în urma uneia sau mai multor tranzacții și împărțirea acestor profituri între persoanele afiliate, propor­țional cu profitul care ar fi fost obținut de per­soane independente. Aceasta se folosește atunci când tran­zacțiile efectuate între persoane afiliate sunt inter­dependente, astfel încât nu este posibilă iden­tifi­ca­rea unor tranzacții comparabile. Împărțirea pro­fiturilor trebuie să se realizeze printr-o estimare adec­vată a veniturilor realizate și a costurilor su­portate în urma uneia sau mai multor tranzacții de către fiecare persoană. Profiturile trebuie împărțite astfel încât să reflecte funcțiile efectuate, riscurile asu­mate și ac­tivele folosite de fiecare dintre părți.

✔ Orice altă metodă recunoscută în Liniile directoare privind prețurile de transfer emise de Or­ganizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) pentru societățile multinaționale și admi­nistrațiile fiscale, cu amendamentele, modificările și completările ulterioare.

• diferențele determinate de particularitățile bunurilor materiale, nemateriale sau ale serviciilor ce fac obiectul tranzacțiilor comparabile, în măsura în care aceste particularități influențează prețul de piață al obiectului respectivei tranzacții;
• funcțiile îndeplinite de persoane în tranzac­țiile respective. La analiza funcțiilor persoanelor par­ticipante într-o tranzacție vor fi avute în vedere: importanța economică a funcțiilor îndeplinite de fie­care participant, împărțirea riscurilor și a respon­sa­bilităților între părțile care participă la tranzacție, vo­lumul resurselor angajate, al utilajelor și al echi­pa­mentelor, valoarea activelor necorporale folosite.

• metoda care se apropie cel mai mult de îm­pre­jurările în care sunt stabilite prețurile supuse li­berei concurențe pe piețe comparabile din punct de vedere comercial;
• metoda pentru care sunt disponibile date re­zultate din funcționarea efectivă a persoanelor afi­liate implicate în tranzacții supuse liberei concurențe;
• gradul de precizie cu care se pot face ajustări în vederea obținerii comparabilității;
• circumstanțele cazului individual;
• activitățile desfășurate efectiv de diferitele persoane afiliate;
• metoda folosită trebuie să corespundă îm­pre­jurărilor date ale pieței și ale activității contribua­bilului;
• documentația care poate fi pusă la dispoziție de contribuabil.

• tipul, starea, calitatea, precum și gradul de noutate ale bunurilor, mărfurilor și serviciilor trans­ferate;
• condițiile pieței pe care bunurile, mărfurile sau serviciile sunt folosite, consumate, tratate, pre­lucrate sau vândute unor persoane independente;
• activitățile desfășurate și stadiile din lanțul producției și distribuției ale entităților implicate;
• clauzele cuprinse în contractele de transfer privind obligațiile, termenele de plată, rabaturile, re­ducerile, garanțiile acordate, asumarea riscului;
• în cazul unor relații de transfer pe termen lung, avantajele și riscurile legate de acestea;
• condițiile speciale de concurență.

În aplicarea metodelor se iau în considerare da­tele și documentele înregistrate în momentul în care a fost încheiat contractul. În cazul contractelor pe termen lung este necesar să se aibă în vedere dacă părți terțe independente țin seama de riscurile asociate, încheind contractele corespunzătoare.

Totodată, se ține cont de aranjamentele fi­nan­ciare speciale, cum sunt condiții de plată sau faci­lități de credit pentru client diferite de practica co­mercială obișnuită. De asemenea, în cazul furniză­rii de către client de materiale sau de servicii auxi­lia­re, la determinarea prețului de piață trebuie să se aibă în vedere și acești factori.

• prețuri practicate pe piețe speciale închise, unde aceste prețuri sunt stabilite diferit de condiții­le de pe piața din care se face transferul;
• prețuri care sunt supuse reducerilor spe­cia­le legate de introducerea de produse noi pe piață;
• prețuri care sunt influențate de reglementă­rile autorităților publice.

3. Procedura de aplicare a reducerilor în baza OG nr. 99/2000

În ceea ce privește vânzările la preț redus con­form OG nr. 99/2000, reducerile de preț se fac după parcurgerea următoarelor etape:

Exemplu

• 800 lei – cost de achiziție;
• 200 lei – adaos comercial;
• 190 lei – TVA neexigibilă.

Prin reducerea de 297,5 lei acordată, firma a vândut produsul sub costul de achiziție. Se observă că veni­tul obținut, de 750 lei (cont 707), este mai mic decât costul de achiziție al costumului, de 800 lei (cont 607).

BIBLIOGRAFIE

1. Hotărârea Guvernului nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial nr. 22/13.01.2016, cu modificările și completările ulterioare.
2. Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial nr. 688/10.09.2015, cu modi­ficările și completările ulterioare.
3. Ordonanța Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, republi­cată în Monitorul Oficial nr. 603/31.08.2007, cu modificările și completările ulterioare.