Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Turiștii străini au cheltuit 2,650 miliarde lei în România în primele șase luni

Turiștii străini au cheltuit 2,650 miliarde lei în România în primele șase luni

Numărul 37, 26 sept. - 9 oct. 2017  »  Breviar statistic

În primele șase luni ale acestui an, numărul de turiști străini cazați în structurile colective de cazare turistică  (hoteluri care au avut peste 650 de turiști străini în anul anterior, respectiv pensiunile cu peste 150 de turiști străini) a fost de 1,205 milioane, iar cheltuielile acestora au însumat 2,650 miliarde lei, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS).

Principalul motiv al sejurului petrecut de turiștii nerezidenți în România în primul semestru l-au reprezentat afacerile, participarea la congrese, conferințe, cursuri, târguri și expoziții (60,5% din numărul total de turiști nerezidenți), cheltuielile acestora reprezentând 61,5% din total. Cel de-al doilea motiv l-au reprezentat călătoriile în scop particular (39,5% din numărul total de turiști nerezidenți), dintre acestea evidențiindu-se călătoriile pentru vacanțe (67%). Potrivit INS, călătoriile în scop particular includ călătoriile pentru vacanțe, cumpărături, evenimente culturale și sportive, vizitarea prietenilor și rudelor, tratament medical, religie, tranzit și alte activități.

Din totalul cheltuielilor pentru afaceri, ponderea cea mai mare o reprezintă cheltuielile pentru cazare (52,2%), fiind preferată în special cazarea cu mic-dejun inclus (86,2%). Cheltuielile turiștilor străini în restaurante și baruri au fost de 19,2%, iar cele pentru cumpărături au reprezentat 12,7%. Cheltuielile pentru închirierea de autoturisme au avut o pondere de 55,2% în totalul cheltuielilor pentru transport, iar cheltuielile pentru acces în parcuri de distracții, târguri, cazinouri, săli de jocuri au reprezentat 41% din totalul cheltuielilor pentru recreere.

Din totalul nerezidenților sosiți în România, 49,3% și-au organizat sejurul prin agenții de turism, iar 31,7% și-au organizat singuri sejurul.

Principalul mijloc de transport utilizat de turiștii străini pentru a sosi în țara noastră a fost avionul (78,7% din numărul total de turiști). Autoturismele proprii au reprezentat 11,6%, urmate de autocare și autobuze, cu 7,8%, alte mijloace (tren, ambarcațiuni fluviale, autoturisme închiriate, motociclete etc.), cu 1,9%.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.