Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
UE – 25 de acorduri comerciale în vigoare

UE – 25 de acorduri comerciale în vigoare

Numărul 44, 21-27 nov. 2017  »  Direct de la sursă

Sectorul agricol și cel al producției de autovehicule au beneficiat cel mai mult în urma implementării acestor documente

Comisia Europeană (CE) a publicat recent primul său raport de evaluare a implementării celor 25 de acorduri comerciale în vigoare, ce reprezintă un nou pas în direcția unei politici comerciale pe deplin transparente și incluzive. În raport sunt identificate progrese notabile în mai multe direcții și, totodată, zone în care este loc pentru îmbunătățiri.

„Succesul politicii comerciale a UE nu se măsoară doar prin încheierea de noi acorduri comerciale, ci și prin asigurarea faptului că acordurile deja existente produc beneficii concrete. Raportul confirmă faptul că acordurile noastre comerciale reprezintă un stimulent pentru economia europeană: ele s-au tradus prin creșteri semnificative ale exporturilor, în beneficiul firmelor din UE și al angajaților acestora”, a declarat comisarul european Cecilia Malmström, responsabil pentru comerț. 

Printre efectele acordurilor comerciale, incluse în acest raport orizontal, se numără:
  • sporirea exporturilor și ameliorarea creșterii economice, principalele destinații pentru exporturile în creștere fiind Mexic, Chile, Coreea de Sud și Serbia;
  • sectoarele agricol și producție de autovehicule sunt cele care au profitat cel mai mult de pe urma acestor acorduri;
  • în termeni de dezvoltare durabilă există deja numeroase exemple pozitive de colaborare pe teme care depășesc liberalizarea comerțului, printre acestea fiind libertatea de asociere, munca copiilor, negocierea colectivă, sănătatea și siguranța la locul de muncă.
Potrivit documentului, pot fi aduse îmbunătățiri următoarelor aspecte:
  • utilizarea la maximum a oportunităților oferite de acorduri în domenii precum reducerile tarifare sau de taxe;
  • mai buna folosire a așa-numitelor „contingente tarifare” pentru produsele sensibile, în prezent subutilizate;
  • sensibilizarea companiilor europene cu privire la oportunitățile de extindere a exporturilor și dezvoltare a afacerilor.

Raportul va face obiectul discuțiilor cu membrii Parlamentului European și ai reprezentanților statelor membre. De asemenea, acesta va reprezenta baza de discuție cu societatea civilă, în cadrul Zilei politicii comerciale a UE, la 5 decembrie, la Bruxelles.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.