UE a aprobat o schemă românească de sprijin în valoare de 32 de milioane euro pentru promovarea reîmpăduririlor
Telex » Știri 19 decembrie 2022
Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutoare în valoare de aproximativ 32 de milioane euro, notificată de România pentru sprijinirea investițiilor care promovează reîmpăduririle. Potrivit unui comunicat al Executivului comunitar, citat de Agerpres, schema va fi finanțată în întregime prin Mecanismul de redresare și reziliență, după evaluarea pozitivă a Planului National de Redresare și Reziliență (PNRR) al României de către Comisia Europeană și adoptarea lui în Consiliu.
Obiectivul schemei este îmbunătățirea rezilienței și valorii ecosistemelor de păduri, în vederea condițiilor climatice viitoare din România. Potrivit schemei, sprijinul va lua forma unor granturi directe care vor acoperi între 70% și 90% din costurile eligibile. Schema va fi deschisă proprietarilor de păduri publice și private, precum și producătorilor autorizați de material reproductiv forestier. Schema se va derula până la 30 septembrie 2024.
Schema a fost aprobată în temeiul cadrului temporar de criză pentru ajutoarele de stat, adoptat de Comisie la 23 martie 2022, în baza articolului 107 alineatul (3) litera (b) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și modificat ulterior la 20 iulie 2022 și la 28 octombrie 2022.
Comisia a concluzionat că schema de ajutoare acordată de România este necesară și adecvată pentru a îmbunătăți reziliența și valoarea ecosistemelor de păduri din România. În plus, Comisia a ajuns la concluzia că schema este proporțională și nu va avea efecte negative asupra competiției și comerțului în UE.
Având în vedere aceste considerente, Comisia a aprobat măsura în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial