UE adoptă norme mai stricte pentru a spori eficiența energetică
Telex » Știri 13 martie 2023
Comisia Europeană (CE) a anunțat că salută acordul provizoriu la care s-a ajuns cu Parlamentul European și cu Consiliul cu privire la reformarea și consolidarea Directivei UE privind eficiența energetică. Potrivit unui comunicat al Executivului comunitar, acest acord marchează un nou pas către finalizarea pachetului „Pregătiți pentru 55” care vizează concretizarea Pactului verde european și a planului REPowerEU. „El demonstrează încă o dată hotărârea UE de a deveni neutră din punct de vedere climatic până în 2050”, se menționează în comunicat.
Atingerea unor obiective mai ambițioase cu instrumente mai bune
Pentru prima dată, principiul „eficiența energetică înainte de toate” este dotat cu forță juridică, însoțit de o cerință clară ca țările UE să ia în considerare eficiența energetică în deciziile lor de politică, de planificare și de investiții majore în sectorul energetic și în afara acestuia.
Acordul stabilește un obiectiv de eficiență energetică al UE de 11,7% pentru 2030, depășind propunerea inițială a Comisiei din pachetul „Pregătiți pentru 55”. Acordul impune statelor membre ale UE să asigure în mod colectiv o reducere suplimentară a consumului final de energie și a consumului de energie primară, în comparație cu previziunile din 2020 privind consumul de energie.
În temeiul acordului provizoriu, obligația privind economiile anuale de energie aproape se dublează pentru a asigura progrese continue. În perioada 2024-2030, țările UE vor trebui să realizeze în fiecare an, în medie, noi economii de 1,49% din consumul final de energie, în creștere față de nivelul actual de 0,8%. Economiile respective vor trebui să ajungă treptat la 1,9% până la sfârșitul anului 2030. Acordul este un instrument important de stimulare a economiilor de energie în sectoarele de utilizare finală, cum ar fi construcțiile, industria și transporturile.
Normele revizuite acordă, de asemenea, o mai mare responsabilitate sectorului public în ceea ce privește creșterea eficienței energetice. Organismele publice vor trebui să țină seama în mod sistematic de cerințele în materie de eficiență energetică în cadrul achizițiilor publice de produse, de servicii, de clădiri și de lucrări. Se introduce un nou obiectiv anual de reducere cu 1,9% a consumului de energie pentru sectorul public. Obligația țărilor UE de a renova anual cel puțin 3% din suprafața totală a clădirilor deținute de administrația publică se aplică de acum înainte și la nivelul regional și local.
Întreprinderile vor fi încurajate să fie mai eficiente din punct de vedere energetic în temeiul directivei revizuite. În primul rând, sistemele de gestionare a energiei vor deveni o obligație implicită pentru marii consumatori de energie. Toate întreprinderile, inclusiv IMM-urile care depășesc 85 TJ din consumul anual de energie, vor trebui să pună în aplicare un sistem de gestionare a energiei. În caz contrar, acestea vor face obiectul unui audit energetic (dacă consumul lor anual depășește 10 TJ). Pentru prima dată, se introduce, de asemenea, un sistem de raportare privind performanța energetică a marilor centre de date.
În conformitate cu normele convenite, țările UE vor trebui, de asemenea, să promoveze planurile locale în materie de încălzire și răcire în localitățile mari cu populații de peste 45.000 de locuitori. De asemenea, odată cu definiția revizuită a unui sistem de termoficare și răcire centralizat, cerințele minime vor fi modificate treptat pentru a asigura, până în 2050, o alimentare complet decarbonizată a sistemului de termoficare și răcire centralizat. Sprijinul acordat noilor unități de cogenerare cu randament ridicat care utilizează gaze naturale și care sunt racordate la un sistem de termoficare centralizat în cadrul unor sisteme de termoficare și răcire centralizate eficiente va fi posibil numai până în 2030, în timp ce orice altă utilizare a altor combustibili fosili va fi interzisă pentru noile capacități de generare a căldurii în astfel de sisteme.
Acordul consolidează și mai mult dispozițiile privind finanțarea eficienței energetice pentru a facilita mobilizarea investițiilor. În conformitate cu noile dispoziții, țările UE vor trebui să promoveze scheme de finanțare inovatoare și produse de creditare verzi în favoarea eficienței energetice, asigurându-se că instituțiile financiare le oferă aceste dispozitive de manieră amplă și nediscriminatorie. Țările UE vor trebui să raporteze cu privire la volumul investițiilor în eficiența energetică.
Atenuarea sărăciei energetice și capacitarea consumatorilor
Acordul conține, pentru prima dată în istorie, o definiție UE a sărăciei energetice. Statele membre vor trebui de acum înainte să pună în aplicare măsuri de îmbunătățire a eficienței energetice, cu prioritate în rândul persoanelor afectate de sărăcie energetică, al clienților vulnerabili, al gospodăriilor cu venituri mici și, acolo unde este cazul, al persoanelor care trăiesc în locuințe sociale. Normele revizuite au pus un accent mai puternic pe atenuarea sărăciei energetice și pe capacitarea consumatorilor, inclusiv pe crearea de ghișee unice pentru asistență tehnică și financiară și de mecanisme extrajudiciare de soluționare a litigiilor.
Acordul provizoriu încheiat la finalul săptămânii trecute necesită în continuare adoptarea formală de către Parlamentul European și Consiliu. Odată finalizat procesul, noua legislație va fi publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și va intra în vigoare.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial