Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
UE analizează relaxarea restricțiilor privind OMG-urile pentru a ajuta fermierii să se adapteze la schimbările climatice

UE analizează relaxarea restricțiilor privind OMG-urile pentru a ajuta fermierii să se adapteze la schimbările climatice

Numărul 25-26, 28 iun. - 11 iul. 2023  »  Lumea în care trăim

Comisia Europeană intenționează să relaxeze o parte din restricțiile impuse anumitor culturi modificate genetic, în ideea de a ajuta fermierii să se adapteze la schimbările climatice, însă această modificare este posibil să relanseze o dezbatere la nivelul Europei cu privire la tehnicile controversate de editare genomică, informează Financial Times, citat de Agerpres. Astfel, potrivit unui proiect de reglementare consultat de Financial Times, multe plante modificate ar urma să fie aprobate la fel ca și culturile convenționale, în loc să treacă prin actualul regim comunitar care se aplică organismelor modificate genetic (OMG), care este unul complicat și costisitor.

Planul ar înființa o categorie de plante care au utilizat editarea genomică pentru a crea noi soiuri, dar care ar fi putut fi realizate și prin tehnici tradiționale de ameliorare. Printre aceste plante se numără grâul care rezistă la secetă, tomatele care rezistă la dăunători și cartofii care conțin mai puțină acrilamidă, un compus care devine cancerigen atunci când cartofii sunt prăjiți.

Oficialii europeni susțin că noile tehnici de editare genomică sunt vitale pentru a menține randamentul culturilor agricole, într-un moment în care fermierii se confruntă cu schimbările climatice care produc secete și inundații. În plus, grație acestor noi tehnici ar fi posibilă o diminuare a utilizării de pesticide îngrășăminte și alte chimicale.

Financial Times precizează însă că este posibil ca aceste propuneri să sufere modificări înainte de a fi prezentate în mod oficial de Executivul comunitar, în data de 5 iulie.

"Știința și datele arată că acestea pot fi create și prin tehnicile tradiționale de ameliorare a culturilor. Argumentele economice sunt foarte puternice. Dacă vrem să facem față schimbărilor climatice și să sprijinim securitatea alimentară avem nevoie de aceste tehnici", a declarat un oficial european.

Propunerile stabilesc diferite opțiuni de reglementare, dar este preferat un regim mai relaxat pentru majoritatea noilor soiuri de plante, care ar urma să fie "tratate similar cu plantele convenționale și nu ar necesita autorizare, analiza riscurilor, trasabilitate și etichetare precum OMG-urile", se precizează în proiectul de reglementare.

Editarea genomică este o formă de inginerie în care genele pot fi șterse sau adăugate de la aceeași specie sau specii similare, accelerând procesul tradițional de ameliorare a culturilor în cadrul căruia oamenii de știință amestecă diferite soiuri de plante. Un exemplu ar fi combinarea unui soi de grâu care are un spic mai mare cu unul care are tulpina mai groasă, pentru a crea un soi de grâu mai rezistent la vânt. Editarea genomică este diferită de modificarea genetică, în care se introduce DNA de la o specie străină.

Până la această dată doar câteva Organisme Modificate Genetice au fost autorizate în UE, folosite în special ca nutreț pentru animale din cauza opoziției opiniei publice și politicienilor față de OMG-uri.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.