UE are suficiente gaze naturale pentru la iarnă, dar se gândește la reformarea pieței
Telex » Știri 7 octombrie 2021
Statele membre ale Uniunii Europene au în depozite suficiente gaze naturale pentru a face față iernii, însă recenta creștere a prețurilor arată că este nevoie de o tranziție rapidă la surse regenerabile și să fie reformată piața gazelor din UE, a declarat comisarul european pentru Energie, Kadri Simson, transmite Reuters, preluată de Agerpres. „Gradul de umplere a depozitelor subterane este de peste 73% în Europa. Acest nivel este mai mic decât media din ultimii zece ani, dar unul adecvat pentru a acoperi necesarul din sezonul de iarnă”, a declarat Kadri Simson, în Parlamentul European.
Luând cuvântul la o dezbatere pe tema modului în care creșterea prețului gazelor afectează cei mai săraci cetățeni europeni, modifică deciziile de investiții ale companiilor și riscă să încetinească revenirea economică, Kadri Simson a spus că până la finele acestui an va prezenta un plan de reformare a pieței gazelor. „Până la finele anului, voi propune o reformă a pieței gazelor, și în acest context voi revizui aspectele legate de stocare și securitatea aprovizionării”, a spus comisarul european.
Una dintre ideile propuse de Spania este ca UE să cumpere la comun gaze naturale pentru a profita de puterea sa de negociere pentru o piață unică formată din 450 milioane de consumatori și, de asemenea, să fie creată o rezervă strategică de gaze la nivelul UE.
Kadri Simson a spus că ideea achizițiilor și stocării comune de gaze este una care merită analizată. De asemenea, comisarul european a apreciat că deși răspunsul pe termen lung la creșterea prețului gazelor naturale este creșterea producției de energie electrică din surse regenerabile, pe termen scurt guvernele UE ar putea oferi un sprijin țintit pentru consumatori, plăți directe către cei mai afectați de „sărăcia energetică”, reducerea taxelor pe energie și modificarea structurii generale a sistemului fiscal.
Pentru a-i ajuta pe cetățeni, guvernele ar putea utiliza o parte din banii rezultați din vânzarea de certificate de poluare în cadrul sistemului de comercializare a certificatelor de emisii (ETS), a spus Kadri Simson. De asemenea, autoritățile de reglementare a concurenței trebuie să limiteze speculația pe piețele energetice, a adăugat oficialul.
La rândul ei, Comisia Europeană va publica, la 13 octombrie, propriul ghid cu privire la modul în care țările membre pot răspunde la creșterea prețurilor la energie.
Creșterea prețurilor la energie a creat diviziuni în rândul statelor membre cu privire la cum ar trebui să răspundă și dacă Bruxelles-ul ar trebui să intervină. Printre țările care cer o acțiune la nivelul UE se numără Spania, care a venit cu o serie de propuneri precum achiziții la comun de gaze naturale, și Franța, care vrea să modifice reglementările UE pentru a rupe legătura dintre prețurile la electricitate de cele la gaze naturale, urmând ca prețurile să fie legate de costul mediu de producție din fiecare stat membru. Însă nu toate țările sunt convinse că este nevoie de o intervenție la nivelul UE pentru a răspunde la ceea ce ar putea fi o problemă temporară.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial