Nu este un secret pentru nimeni că numărătoarea inversă determinată de data la care România va prelua președinția Consiliului Uniunii Europene include pași decisivi în procesul integrării organice a țării noastre în comunitatea politico-economică în care – de peste un deceniu – are statutul de membru cu drepturi depline. Desigur, la prima vedere, complexitatea managerială a deținerii respectivei președinții ne apare de-a dreptul copleșitoare. Este nevoie de viziune, planificare, organizare, viteză de reacție, dar și de spirit de prevedere la dimensiuni necunoscute de țara noastră până acum. Va fi un test care reprezintă, deopotrivă, o imensă responsabilitate și o onoare în planul imaginii de țară-gazdă a partenerilor  noștri în realizarea obiectivelor unui „club” al statelor care și-au fixat drept obiectiv fundamental „convergența”, în cele trei ipostaze fundamentale ale ei – nominală, reală și juridică.

În fond, despre ce este vorba? Uniunea Europeană nu și-a propus – nici când avea doar cinci state componente și nici acum, când, după Brexit, va include 27 de state membre – să anuleze legile concurenței, ale pieței libere, ci – dimpotrivă – are în fibra ei existențială ideea de a folosi toate stimulentele dezirabile pentru progresul tuturor statelor componente. Aceasta este, pe fond, ideea „convergenței”, în ipostazele evocate.

Simultan cu pregătirile de ordin managerial legate de evenimentul din primul semestru al anului viitor, s-a declanșat, în societatea românească, o dezbatere consacrată aprofundării căilor și mijloacelor de realizare a esenței procesului de integrare, și anume apartenența la Zona Euro. Desigur, sunt luate în considerare criteriile de convergență nominală, precum deficitul bugetar, ponderea datoriei publice în PIB, cursul de schimb, ratele dobânzilor – dar decisiv a fost, este și va fi momentul în care vom îndeplini integral criteriile convergenței reale. Se știe că, pe această temă, s-au iscat și continuă să se manifeste opinii dintre cele mai diverse, unele în evidentă opoziție, însă există, și aici, un consens minimal: la principalii indicatori macroeconomici, cum ar fi produsul intern brut, productivitatea socială a muncii, veniturile definite prin paritatea puterii de cumpărare, gradul de conectare la internet, să se depășească nivelul mediu de dezvoltare la scara Uniunii Europene.

Experiența celor peste 10 ani de apartenență la Uniunea Europeană confirmă și reconfirmă o realitate fundamentală a României actuale, și anume că ar fi fost imposibil să atingem actualul stadiu de dezvoltare a economiei, a societății noastre în ansamblu, fără dobândirea calității de stat membru al Uniunii Europene. Am mai avut prilejul să relevăm efectele predominant pozitive ale libertății mișcării capitalurilor, forței de muncă, schimburilor de bunuri și servicii, ale alocării de fonduri nerambursabile, ale multor altor beneficii care au decurs și decurg din calitatea de stat membru al Uniunii Europene. Nu este cazul să revenim asupra unor fapte și date care atestă că România de astăzi este și rezultanta statutului de care beneficiază ca parte componentă, organică a Uniunii Europene.

Desigur, nu ne putem rezuma la evocarea factorilor pozitivi. Însăși Uniunea Europeană trece printr-un proces, adesea dureros, de autoreevaluare, de considerare critică a obiectivelor strategice și a mijloacelor de realizare a acestora. Este suficient să ne referim la teoriile care privesc așa-numita Europă „cu mai multe viteze” pentru a ne da seama că ne confruntăm cu dileme generatoare de mari îngrijorări privind prezentul și viitorul previzibil al Uniunii Europene.

Este, însă, deosebit de încurajator faptul că România se situează în rândul statelor în care euroscepticismul are cei mai puțini adepți. Ca orice curent exclusiv „anti”, euroscepticismul nu are resurse creative, constructive la capitolul care îi interesează cel mai mult pe oameni, în general, respectiv gestionarea eficientă a resurselor disponibile în numele unor interese majore pornind de la persoane, continuând cu identitatea națională pentru a fi încununate de înaltele principii care au stat la baza constituirii Uniunii Europene, de fapt principiile existenței umane demne, prospere, libere. Dacă acesta va fi unul dintre mesajele președinției României a Consiliului UE, cu siguranță, prima jumătate a anului viitor va aduce țării noastre nu numai un plus consistent de prestigiu, ci și beneficii importante pentru accelerarea propriei noastre dezvoltări.