Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
UE, gata să prelungească sancțiunile împotriva Rusiei

UE, gata să prelungească sancțiunile împotriva Rusiei

Numărul 9, 24-30 mai 2016  »  Lumea în care trăim

Șefa diplomației UE, Federica Mogherini, se așteaptă la o prelungire a sancțiunilor împotriva Rusiei, după cum a afirmat într-un interviu acordat cotidianului german Die Welt. „Șefi de stat și de guvern au condiționat ridicarea sancțiunilor de transpunerea deplină în practică a acordurilor de la Minsk. Or, nu s-a ajuns la aceasta până acum”, a afirmat Mogherini.

După cum este cunoscut, UE a impus, în vara anului 2014, sancțiuni economice severe Rusiei, fiind vizate mai multe companii din industria militară și bănci, precum și creditele și investițiile în sectorul petrolier. Sancțiunile expiră la sfârșitul lunii iulie, iar o decizie cu privire la reînnoirea lor este de așteptat la finalul lunii iunie, cu ocazia summitului european. „Am considerat mult timp Rusia drept un partener strategic”, a subliniat Mogherini, adăugând că „acest lucru nu mai este valabil astăzi, dar (Rusia) rămâne o țară strategică”.

Revenirea la statutul de partener depinde de „guvernul rus și de rezolvarea crizei ucrainene. Este crucial pentru noi ca acordurile de la Minsk să fie puse integral în aplicare, iar conflictul din Ucraina să fie rezolvat în mod pașnic”, a mai declarat șefa diplomației UE.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.