Cum să compensați pierderile salariale după noile schimbări fiscale cu tichele de masă Edenred
UE inițiază un plan de sprijin pentru sectorul auto

UE inițiază un plan de sprijin pentru sectorul auto

Telex » Știri astăzi, 9:27  

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a găzduit săptămâna trecută o întâlnire a directorilor din sectorul auto, a sindicatelor și a grupurilor de interese, pentru a dezbate modul în care pot fi ajutați producătorii auto din UE să-și electrifice flotele și să concureze mai bine cu rivașii din China și SUA, transmite Reuters, preluată de Agerpres. Sectorul auto, afectat anul trecut de închideri de fabrici și concedieri, inclusiv 54.000 de pierderi de locuri de muncă în rândul furnizorilor auto, se confruntă cu amenințarea taxelor vamale suplimentare din SUA și dependența de China pentru minerale critice și baterii.

La „dialogul strategic” de săptămâna trecută au participat 22 de jucători-cheie, inclusiv șefii BMW, Mercedes-Benz, Renault, Robert Bosch și Forvia.

Forvia, al treilea mare furnizor de componente auto din Europa, a informat că este încurajat de concentrarea Comisiei Europene pe sectorul auto și a numit întâlnirea un prim pas bun, dar speră să vadă rezultate.

Șefii companiilor auto vor ca UE să renunțe la potențialele amenzi pentru producătorii auto ale căror flote nu îndeplinesc obiectivele privind emisiile de CO2 anul acesta.

Șeful Renault, Luca de Meo, a estimat că acestea ar putea ajunge la 15 miliarde de euro pentru producătorii auto europeni. Cota de piață a vehiculelor electrice (EV) în Europa a scăzut anul trecut la 13,6%, după ce Germania a oprit abrupt subvențiile pentru achizițiile EV. Producătorii auto europeni pot alege să îndeplinească obiectivele reducând producția de mașini cu motoare pe benzină și motorină sau cumpărând credite de la Tesla sau competitorii chinezi, au declarat pentru Reuters surse din industrie.

Liderii hub-urilor de producție auto din Germania, Italia și Cehia au cerut Bruxelles-ului să renunțe la amenzi sau să le calculeze pe o perioadă mai mare. Oficialii Comisiei Europene au indicat o anume flexibilitate dar nu au cedat.

În industria auto din Europa sunt peste 13 milioane de angajați, iar sectorul contribuie cu aproximativ 7% la economia UE.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.