Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
UE, la un pas de încheierea unor acorduri istorice cu Japonia si Singapore

UE, la un pas de încheierea unor acorduri istorice cu Japonia si Singapore

Numărul 15-16, 24 aprilie - 7 mai 2018  »  Lumea în care trăim

Un pas important spre semnarea și încheierea Acordului de parteneriat economic cu Japonia și pentru acordurile comerciale și de investiții cu Singapore a fost făcut zilele trecute. Comisia Europeană (CE) a prezentat Consiliului rezultatele negocierilor purtate în vederea acestor acorduri. „Semnarea unor acorduri comerciale aprofundate și cuprinzătoare cu aceste țări aduce importante beneficii exportatorilor, lucrătorilor și consumatorilor din UE, de exemplu prin eliminarea taxelor vamale pentru exporturile din UE către Japonia, în valoare de un miliard de euro pe an”, a declarat Jyrki Katainen, vicepreședintele CE responsabil pentru locuri de muncă, creștere, investiții și competitivitate. 

„Acordul cu Japonia este cel mai important acord de parteneriat comercial bilateral negociat vreodată de Uniunea Europeană. Acesta va crea oportunități uriașe de piață pentru ambele părți, va intensifica cooperarea dintre Europa și Japonia în diverse domenii, va reafirma angajamentul comun al celor două părți față de dezvoltarea durabilă și va include, pentru prima oară, un angajament specific referitor la Acordul de la Paris privind schimbările climatice. 

Acordul comercial și cel de investiții cu Singapore sunt primele acorduri bilaterale încheiate de UE cu un membru al Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN). În cadrul ASEAN, Singapore este de departe principalul partener al UE, valoarea totală a comerțului bilateral cu mărfuri ridicându-se la 53,3 miliarde euro (2017), iar a comerțului cu servicii la 44,4 miliarde euro (2016)”, se precizează într-un comunicat al Reprezentanței Comisiei Europene în România.

După ce sunt aprobate de Consiliu, acordurile vor fi trimise Parlamentului European, vizându-se intrarea în vigoare a acordurilor comerciale cu Japonia și cu Singapore înainte de finalul actualului mandat al Comisiei Europene, în 2019. Acordul privind protejarea investițiilor cu Singapore va urma procedura de ratificare și la nivelul statelor membre.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.