UE se așteaptă la o producție de grâu mai mică în acest an
Telex » Știri 25 martie 2020
Sistemul MARS de prognozare a randamentului culturilor a estimat că producţia medie de grâu la hectar în Uniunea Europeană, inclusiv în Marea Britanie, va fi cu 2,1% mai mică în acest an comparativ cu anul trecut, în principal din cauza excesului de precipitaţii din Europa Occidentală care va contracara evoluţiile meteo favorabile din alte părţi, transmite Reuters, citată de Agerpres. În primele sale prognoze pentru anul 2020, publicate la începutul acestei săptămâni, MARS susţine că în acest an producţia medie de grâu moale în UE va fi de 5,88 tone la hectar, în scădere faţă de una de 6,01 tone la hectar în 2019. Chiar şi aşa, randamentul din 2020 va fi peste media din ultimii cinci ani.
MARS mizează şi pe o scădere a randamentului la orz, până la 4,85 tone la hectar în 2020, cu 2,8% mai puţin decât în 2019. În schimb, la rapiţă, o cultură care a fost afectată anul trecut de vremea nefavorabilă, MARS mizează pe o relansare semnificativă a producţiei cu 6,8% până la 3,18 tone la hectar în 2020.
Cele mai multe state din Europa au înregistrat una dintre cele mai calde ierni din istorie, numeroase regiuni consemnând temperaturi cu 2-4 grade Celsius peste medie. Anomalii şi mai mari au fost înregistrate în Estul şi Nordul Europei, unde culturile sunt avansate şi în bune condiţii, susţine MARS.
Cu toate acestea, precipitaţiile în exces care au căzut în regiunile importante pentru producţia de cereale din nord-estul Europei la care se adaugă seceta din ţările din sudul Europei sunt un motiv de îngrijorare. Potrivit MARS, vremea umedă din Franţa, Germania, Marea Britanie şi ţările Benelux înseamnă că lucrările în câmp sunt afectate, culturile de cereale nu sunt într-o stare bună iar însămânţările de primăvară sunt întârziate. În contrast, ploile suficiente sunt prognozate să refacă nivelul de umiditate din sol în Spania, Grecia, estul României şi nordul Bulgariei, a precizat MARS.
În România, conform datelor MADR, în 2019, producţia obţinută la grâu, secară şi triticale a înregistrat un plus de 2,51%, cu 255.399 tone, de la 10,172 milioane de tone în 2018, la 10,427 milioane de tone anul trecut.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice