UE se pregătește pentru dispariția ratei dobânzii Libor
Numărul 29-30, 28 iul.-10 aug. 2020 » Lumea în care trăim
Comisia Europeană a propus să i se atribuie noi puteri pentru a putea rescrie contractele financiare care vor întâmpina dificultăți odată cu dispariția ratei dobânzii Libor (London Interbank Offered Rates) de la finele anului următor, transmite Reuters, citată de Agerpres. Libor este utilizată ca indicator de referință pentru produse financiare în valoare de peste 350.000 miliarde dolari din întreaga lume și este calculată pe baza datelor trimise de un panel de bănci cu privire la dobânzile pe care cred că le vor percepe alte bănci pentru a se împrumuta între ele.
Însă Libor va fi anulată după ce o serie de bănci importante au primit amenzi în valoare de mai multe miliarde de dolari pentru că au manipulat acest indicator. Autoritatea de supervizare a piețelor financiare din Marea Britanie a anunțat că va înceta să mai sprijine Libor la finele lui 2021 și se așteapă ca indicatorul să dispară la scurt timp după această dată.
Organismele de reglementare și-au sporit presiunile asupra participanților de pe piață să facă trecerea de la Libor la indicatori alternativi, precum cei calculați de băncile centrale, însă este foarte posibil ca nu toate contractele care ajung la maturitate după 2021 să fie modificate la timp. „De aceea propunem noi puteri legale pentru UE care să înlocuiască Libor cu un alt indicator”, a declarat vicepreședintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis.
Obiectivul Comisiei este să evite situația în care dispariția Libor va provoca un vid legislativ ce poate fi exploatat de cei care nu vor să își onoreze obligațiile contractuale. „Propunerea noastră ar furniza certitudinea legală necesară”, a apreciat Dombrovskis.
La selectarea unui indicator alternativ, Bruxelles va ține cont de recomandările formulate de entitățile naționale din întreaga lume, precum utilizarea ratei Sofr calculate de Rezerva Federală pentru contractele Libor denominate în dolari.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial