Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
UE și-a prezentat planurile destinate reducerii prețurilor pentru produsele financiare

UE și-a prezentat planurile destinate reducerii prețurilor pentru produsele financiare

Telex » Știri 25 mai 2023  

Comisia Europeană (CE) a adoptat un pachet privind investițiile individuale, în ideea de a oferi investitorilor individuali capacitatea de a lua decizii de investiții care să fie în concordanță cu nevoile și cu preferințele lor, asigurând totodată tratamentul echitabil și protecția adecvată a acestora, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar, citat de Agerpres. Unul dintre cele trei obiective-cheie ale Comisiei din Planul de acțiune privind uniunea piețelor de capital din 2020 a fost acela de a crea condițiile pentru ca UE să fie un loc și mai sigur pentru investițiile pe termen lung ale cetățenilor. Noul pachet își propune să atingă acest obiectiv și să încurajeze participarea pe piețele de capital din UE, care este, în mod tradițional, mai modestă decât în alte jurisdicții, cum ar fi Statele Unite, în ciuda ratei foarte ridicate de economisire a europenilor. Impulsionarea uniunii piețelor de capital este, totodată, o modalitate esențială prin care să se canalizeze finanțarea privată către economie și să se finanțeze tranziția verde și cea digitală, precizează CE.

"Dorim să îi încurajăm pe cetățenii europeni să câștige de pe urma banilor lor, canalizându-și o parte dintre economii către investiții. Europenii economisesc mult, dar sunt mai puțin dispuși să investească, iar această strategie privind investițiile individuale urmărește tocmai să deblocheze potențialul de investiții al economiilor cetățenilor. Cea mai bună modalitate de a face acest lucru este de a ne asigura că aceștia sunt mai bine informați, că obțin condiții mai echitabile și că sunt mai în măsură să își atingă obiectivele financiare pe termen lung", a declarat comisarul pentru servicii financiare, Mairead McGuinness. Pachetul prezentat miercuri include măsuri ambițioase și cuprinzătoare care urmăresc: să îmbunătățească modul în care se furnizează informații investitorilor individuali cu privire la produsele și serviciile de investiții; să asigure o mai mare transparență și comparabilitate a costurilor, impunând utilizarea unei prezentări standard și a unei terminologii privind costurile; să asigure faptul că toți clienții obișnuiți beneficiază cel puțin o dată pe an de o imagine clară a performanței investiționale a portofoliului lor; să rezolve potențialele conflicte de interese referitoare la distribuția produselor de investiții prin interzicerea stimulentelor pentru vânzările "exclusiv de executare" și prin asigurarea faptului că serviciile de consiliere financiară furnizate sunt aliniate la interesele investitorilor individuali; să îi protejeze pe investitorii individuali de practicile comerciale înșelătoare asigurând faptul că intermediarilor financiari le revine întreaga responsabilitate pentru utilizarea comunicărilor lor cu caracter publicitar, inclusiv în cazul în care acestea se fac prin intermediul platformelor de comunicare socială sau prin intermediul celebrităților sau al altor părți terțe care sunt remunerate de către aceștia sau primesc stimulente financiare din partea acestora; să mențină standarde înalte de calificare profesională pentru consultanții financiari; să le ofere consumatorilor mijloacele necesare pentru a lua decizii financiare mai judicioase, încurajând statele membre să pună în aplicare măsuri naționale care pot sprijini alfabetizarea financiară a cetățenilor, indiferent de vârstă ori de mediul lor social și educațional; să reducă sarcinile administrative și să îmbunătățească accesibilitatea produselor și a serviciilor pentru investitorii individuali experimentați; să consolideze cooperarea în materie de supraveghere pentru ca autorităților naționale competente și autorităților europene de supraveghere să le fie mai ușor să se asigure că normele sunt aplicate în mod corespunzător și eficace, precum și în mod coerent în întreaga UE și să combată în comun frauda și malpraxisul.

Noul pachet are un domeniu de aplicare amplu și privește întregul parcurs de investiții al consumatorului. Pachetul cuprinde o directivă de modificare, care revizuiește normele existente prevăzute în Directiva privind piețele instrumentelor financiare (MiFID II), în Directiva privind distribuția de asigurări (IDD), în Directiva privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM), în Directiva privind administratorii fondurilor de investiții alternative (DAFIA) și în Directiva privind accesul la activitate și desfășurarea activității de asigurare și de reasigurare (Solvabilitate II), precum și un regulament de modificare, care revizuiește Regulamentul privind pachetele de produse de investiții individuale structurate și bazate pe asigurări (PRIIP).

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.