UE și BEI: Îndrumări referitoare la tratamentul statistic al parteneriatelor public-privat
Telex » Știri 30 septembrie 2016
Astăzi, la Bruxelles, Marianne Thyssen, comisar UE, și Jan Vapaavuori, vicepreședintele Băncii Europene de Investiții (BEI), au prezentat un nou ghid privind tratamentul statistic al parteneriatelor public-privat (PPP). Ghidul este rezultatul efortului comun al Eurostat (Biroul Statistic al Comisiei Europene) și al Centrului European de Expertiză în domeniul PPP-urilor (CEEP) din cadrul BEI.
„Investițiile reprezintă una dintre prioritățile-cheie ale Comisiei. Din acest motiv, în noiembrie 2014, la doar câteva săptămâni de la începerea mandatului său, Comisia Europeană a lansat Planul de investiţii pentru Europa, având ca partener strategic BEI. Obiectivul planului este să sprijine redresarea economică prin stimularea investițiilor în economia reală. Planul de investiții pentru Europa folosește investițiile publice și garanțiile pentru a mobiliza capitalul și cunoștințele de specialitate din sectorul privat. Se preconizează că parteneriatele public-privat (PPP-urile) vor juca un rol important în revigorarea investițiilor europene în infrastructură. Însă decizia sectorului public de a se implica în proiecte sub formă de PPP-uri este adeseori influențată de așteptările legate de tratamentul lor statistic (de exemplu, impactul asupra cifrelor datoriei publice și ale deficitului). Incertitudinea în privința modului de evaluare a tratamentului statistic al PPP-urilor poate crea, așadar, dificultăți și întârzieri în diferitele etape ale pregătirii și implementării proiectelor de investiții”, se precizează într-un comunicat al CE.
Deși nu modifică normele folosite de Eurostat la clasificarea PPP-urilor, ghidul analizează cele mai frecvente caracteristici ale contractelor PPP actuale din perspectiva acestor norme și oferă o imagine de ansamblu clară a impactului lor potențial asupra finanțelor publice. Ghidul va ajuta statele membre și alte părți interesate de PPP-uri să înțeleagă mai bine impactul pe care îl au caracteristicile contractelor PPP asupra finanțelor publice și va sprijini autoritățile publice să ia decizii în cunoștință de cauză atunci când pregătesc și achiziționează PPP-uri. Acest ghid este, totodată, un instrument util pentru a oferi claritate promotorilor publici și privați în contextul planului de investiții și pentru a elimina barierele percepute din calea investițiilor. Mecanismele de asistență tehnică, precum Platforma europeană de consiliere în domeniul investițiilor creată de BEI și de Comisie, urmează să utilizeze ghidul pentru a oferi asistență în privința oricărei eventuale solicitări.
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru