MyWIZ - Business în cloud
UE sprijină planul pentru asigurarea aprovizionării cu alimente în cazuri de criză

UE sprijină planul pentru asigurarea aprovizionării cu alimente în cazuri de criză

Telex » Știri 14 decembrie 2021  

Miniștrii Agriculturii din Uniunea Europeană și-au arătat luni sprijinul pentru un plan de contingență vizând protejarea lanțului alimentar european de viitoarele amenințări, inclusiv pandemii, relatează agenția EFE, preluată de Agerpres. Reuniți în cadrul Consiliului, aceștia au dat undă verde unor concluzii privind un plan pentru aprovizionarea cu alimente și securitate alimentară realizat de Comisie ca parte a Strategiei „De la fermă la masă”.

Inițiativa „va ajuta UE să facă față provocărilor precum fenomene meteo extreme, evenimente relaționate cu sănătatea vegetală sau animală și penuria de fertilizanți, energie sau mână de lucru”, conform unui comunicat al Consiliului.

Ministrul spaniol al Agriculturii, Luis Planas, a declarat că în acest fel „se va face un pas înainte în privința răspunsului la viitoare crize”, ceva ce nu exista, ca în alte sectoare, precum cel energetic. Planas a subliniat că reprezentanții Comisiei au luat în considerare, în momentul elaborării planului, unele dintre „propunerile Spaniei”, ca de exemplu să se țină cont de situația specifică a regiunilor ultraperiferice.

În concluziile sale, Consiliul salută cu satisfacție planul de contingență propus și recunoaște necesitatea pregătirii sistemului alimentar european pentru viitor, în contextul unor posibile riscuri.

Deși mecanismele pe care le are UE „au reușit să combată efectele cele mai rele ale recentei pandemii”, miniștrii au fost de acord că lecțiile învățate vor trebui utilizate pentru a răspunde la viitoare crize.

Statele membre au subliniat, în concluziile aprobate, importanța pieței interne și susțin că mobilitatea transfrontalieră a persoanelor, bunurilor, serviciilor și capitalurilor trebuie menținută în astfel de situații. În plus, acestea sprijină crearea unui mecanism permanent pentru supravegherea nivelului de pregătire a Europei în fața amenințărilor privind securitatea alimentară.

Miniștrii recunosc, de asemenea, necesitatea consolidării și utilizării instrumentelor existente pentru a aborda problemele de securitate alimentară și pentru a respecta competențele naționale, ținând cont de principiul subsidiarității. Nu în ultimul rând, au susținut importanța unei comunicări eficiente cu părțile interesate și public pentru combaterea dezinformării și menținerea încrederii consumatorilor. „Profitând de lecțiile învățate în timpul pandemiei, putem garanta că răspunsul nostru la viitoare crize va fi coordonat la nivel de UE și va permite mișcarea continuă a persoanelor, mărfurilor și serviciilor transfrontaliere”, a afirmat ministrul sloven, Joze Podgorsek, a cărui țară deține președinția Consiliului UE în acest semestru.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.