UE stimulează dezvoltatorii europeni de Inteligență Artificială prin cererea de propuneri privind fabricile de IA

UE stimulează dezvoltatorii europeni de Inteligență Artificială prin cererea de propuneri privind fabricile de IA

Telex » Știri 11 septembrie, 10:00  

Comisia Europeană (CE) a lansat un apel pentru înființarea unor fabrici de Inteligență Artificială (IA) pentru a stimula poziția de lider a Europei în domeniul inteligenței artificiale de încredere, a anunțat Executivul comunitar, într-un comunicat. Fabricile de IA vor fi create în jurul rețelei UE de supercalculatoare de talie mondială de calcul european de înaltă performanță (HPC) și vor fi disponibile pentru o serie de utilizatori europeni, cum ar fi întreprinderile nou-înființate, industria și cercetătorii.

„Fabricile de IA vor reuni ingredientele esențiale pentru succesul IA: puterea de calcul, datele și talentul. Acestea îi vor ajuta pe dezvoltatorii de IA să își formeze modelele de IA generativă de mari dimensiuni utilizând supercalculatoarele EuroHPC și oferind acces la servicii de date, de calcul și de stocare. Fabricile vor fi conectate în rețea în întreaga Europă, oferind un cadru european unic de colaborare în domeniul IA“, se menționează în comunicat.

„Odată cu lansarea fabricilor de IA, mobilizăm unul dintre cele mai mari atuuri ale Europei: supercalculatoarele noastre de talie mondială. Fabricile de IA vor servi drept ghișeu unic pentru întreprinderile nou-înființate din Europa în domeniul IA, ajutându-le să dezvolte cele mai avansate modele de IA și aplicații industriale. Astfel, Europa va deveni cel mai bun loc din lume pentru o IA de încredere“, a afirmat Thierry Breton, comisarul european pentru piața internă.

Fabricile de IA vor fi conectate la inițiativele statelor membre în domeniul IA, creând un ecosistem de IA dinamic. Fabricile vor beneficia, de asemenea, de instalațiile de testare și experimentare ale Europei și de centrele de inovare digitală. Fabricile de IA vor stimula dezvoltarea și validarea aplicațiilor industriale și științifice ale IA în sectoare-cheie europene, cum ar fi asistența medicală, energia, automobilele și transporturile, apărarea și industria aerospațială, robotica și industria prelucrătoare, tehnologiile curate și agri.

Cererea de propuneri permanentă lansată de întreprinderea comună EuroHPC va fi deschisă în permanență până la 31 decembrie 2025, primul termen fiind 4 noiembrie 2024 și datele-limită ulterioare o dată la trei luni, atât timp cât sunt disponibile fonduri. Această cerere de propuneri va fi sprijinită de o contribuție a UE de aproape 1 miliard euro din partea programului Europa digitală și a programului Orizont Europa și de o finanțare egală din partea statelor membre.

De asemenea, CE va institui un Consiliu european de cercetare în domeniul IA, în cadrul căruia Europa să poată pune în comun resursele și să exploreze modul în care poate exploata potențialul neexploatat al datelor pentru a sprijini IA și alte tehnologii.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.