UE va înființa o nouă bancă dedicată dezvoltării hidrogenului
Numărul 37, 21-27 sep. 2022 » Lumea în care trăim
UE va înființa o nouă bancă dedicată dezvoltării hidrogenului, prin intermediul căreia va investi 3 miliarde de euro „pentru construirea viitoarei piețe” a acestei energii în plină dezvoltare, a anunțat președinta Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, în discursul său anual despre starea Uniunii Europene în plenul Parlamentul European la Strasbourg, au consemnat AFP și EFE, preluate de Agerpres. Hidrogenul poate fi un „punct de cotitură” energetică pentru o Uniune care s-a angajat să lase în urmă dependența de combustibilii fosili importați din Rusia, a punctat ea.
Dar „trebuie să trecem de la o piață de nișă la una de masă. Vrem să producem zece milioane de tone de hidrogen regenerabil în UE în fiecare an până în 2030”, ceea ce necesită „reglementarea deficitului de investiții”, a subliniat ea, amintind că blocul comunitar și-a „dublat obiectivul pentru 2030 de a produce zece milioane de tone de hidrogen regenerabil”.
Ea a evocat în context planul REPowerEU, prezentat în mai, în contextul demersurilor de a da un nou impuls energiilor regenerabile și a se realiza deconectarea de combustibilii fosili importați din Rusia.
Viitoarea nouă Bancă Europeană a Hidrogenului va contribui și la „garantarea achiziției de hidrogen”, a mai asigurat von der Leyen în discursul ei.
În iulie, Executivul european a aprobat un proiect de cercetare și dezvoltare în favoarea hidrogenului, un sector strategic pentru decarbonizarea economiei, prin reunirea a 41 de inițiative la care participă 35 de întreprinderi (grupuri mari, IMM-uri sau start-up-uri), sprijinite de 15 state membre, printre care Germania, Spania, Franța, Italia și Polonia, amintește AFP.
Hidrogenul ar trebui să joace un rol central pentru a permite industriei să producă oțel, ciment sau produse chimice și farmaceutice fără să emită CO2. Pentru a face acest lucru, va trebui să fie el însuși ecologic, adică să provină dintr-o electroliză a moleculei de apă (H2O) care separă hidrogenul și oxigenul datorită electricității generate din energii cu emisii reduse de carbon.
Astfel, hidrogenul verde ar putea înlocui cărbunele în industrie și ar permite stocarea energiei regenerabile intermitente, solare sau eoliene, prin intermediul pilelor de combustie. Transportul greu (trenuri, nave, vehicule rutiere comerciale etc.) ar putea, de asemenea, să utilizeze hidrogenul pentru a înlocui combustibilii fosili.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial