Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Un angajat român are o productivitate de 12.900 de euro pe an; media la nivelul UE este de 47.100 de euro/an

Un angajat român are o productivitate de 12.900 de euro pe an; media la nivelul UE este de 47.100 de euro/an

Numărul 1, 12-18 ian. 2022  »  Analize și sinteze

România a avut cea mai mare creștere a productivității muncii dintre statele membre ale Uniunii Europene între 2005 și 2020, relatează Mediafax, citând datele Eurostat. Astfel, productivitatea angajaților români a crescut cu 68% în această perioadă, de la o medie de 7.700 de euro per angajat în 2005 la o medie de 12.900 de euro per salariat în anul 2020. La nivelul mediei UE, productivitatea angajaților a crescut de la 44.600 de euro în 2005 la 47.100 de euro în 2020. Astfel, la nivelul Uniunii Europene, creșterea productivității angajaților a fost de aproape 6% în 15 ani.

În ceea ce privește productivitatea muncii pe oră lucrată, un angajat român avea o productivitate de 4 euro pe ora lucrată în anul 2005, iar în 2020 această valoare a urcat până la aproape 7,2 euro pe ora lucrată.

Productivitatea muncii pe persoană angajată a crescut, în termeni reali, între 2005 și 2020 în majoritatea statelor membre ale UE, doar Luxemburg, Italia și Grecia înregistrând scăderi. De asemenea, productivitatea muncii pe oră lucrată a crescut în aproape toate statele membre ale UE, Grecia fiind din nou o excepție.

Eurostat notează că există o întrerupere a seriei de date disponibile pentru Grecia pentru ambii indicatori. Lăsând deoparte statele membre cu întrerupere în seria de date (Irlanda, Grecia și Polonia), cele mai mari creșteri procentuale pentru ambii indicatori de productivitate reală a muncii s-au înregistrat în România și Lituania, în timp ce următoarele cele mai mari rate au fost înregistrate în Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia și Slovacia. În afară de Grecia, cele mai mici creșteri sau cele mai mari scăderi pentru ambii indicatori au fost înregistrate în Luxemburg și Italia.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.