„Un client mulțumit devine un partener de cursă lungă”
Numărul 10, 20-26 martie 2018 » Cariere. Drumul spre performanță
Interviu cu Ioan Petru Butariu, expert contabil, membru al Filialei CECCAR Arad
Alexandra Rizea: Prin interviul pe care ni-l acordați, răspundem direct interesului manifestat de numeroși cititori față de experiențele acumulate de colegii de profesie pe întregul parcurs al carierei lor. Vă rugăm să răspundeți acestui interes cu trecerea în revistă a etapelor pe care le-ați străbătut, de la opțiunea pentru profesia contabilă până la performanțele din prezent.
Ion Butariu: Dacă ar fi să dau timpul înapoi, mărturisesc că devenirea mea profesională s-a conturat gradual, cum este și firesc, de altfel. Am urmat cursurile secției de informatică a Colegiului Național „Moise Nicoară” din Arad, o prestigioasă instituție preuniversitară. În perioada liceului, mi-am dat seama de aplecarea mea spre științele reale, exacte. De aceea, după examenul de absolvire, am ales să urmez cursurile Facultății de Științe Economice la Universitatea de Vest din Timișoara, unde am obținut licența în anul 2000. În acest context al formării mele inițiale, țin să precizez că un factor de natură personală, esențial în opțiunea mea, a fost mama, care a practicat și practică și astăzi profesia de expert contabil. După terminarea facultății, am lucrat, timp de un an, la o societate de contabilitate. Apoi, am decis, împreună cu mama, să fondăm societatea în care suntem și acum asociați.
Prin urmare, a fost un parcurs în care au intervenit numeroși factori favorabili, nu numai pentru o opțiune care s-a dovedit viabilă, ci și pentru un parcurs ascendent.
Așa este. Nu a fost, însă, un drum lesne de străbătut, ci a fost nevoie de o adaptare continuă la cerințele clienților aflați, la rândul lor, în situația de a răspunde oportunităților și provocărilor de pe o piață puternic concurențială. Tocmai pe baza îmbogățirii cunoștințelor și a acumulării de experiență, mai ales în aplicarea legislației specifice, în anul 2004 am devenit contabil autorizat cu studii superioare și, din 2007, sunt expert contabil. Totodată, sunt expert evaluator, membru al ANEVAR. În sinteză, acumulând, an după an, cunoștințe și experiență, am remarcat cât de mult te poți maturiza datorită profesiei alese. Faptul că sunt expert contabil m-a responsabilizat enorm, stimulându-mă zilnic să progresez pe toate planurile, să manifest flexibilitatea necesară în condițiile unor medii legislativ și economic dinamice, în continuă dezvoltare. Practic, acest tip de profesie liberală te face să te confrunți zi de zi cu aspecte neașteptate, de cele mai multe ori non-rutiniere, astfel că ieșirea din zona de confort se vădește a fi o condiție obligatorie pentru obținerea performanței pe termen lung.
Lecțiile de viață oferite de experiențele pe care le-ați menționat reprezintă tot atâtea contribuții la progresul profesiei pe care v-ați ales-o. Cum pot fi ele sintetizate ca mesaj către generațiile actuale și viitoare care doresc să se afirme profesional și civic în domeniul pentru care au optat?
Indiferent de profesia aleasă, un lucru important este să fii dispus să depui efortul necesar pentru a te îndrepta spre obiectivul avut în vedere. Este foarte important să studiezi permanent, sistematic, legislația contabilă și fiscală, pentru a putea oferi clienților soluții adecvate. Am în vedere și faptul că, în prezent, multe afaceri depășesc granițele unei țări. Aderarea la Uniunea Europeană, internaționalizarea afacerilor au facut ca în acest moment să nu mai fie suficient să se cunoască doar legislația dintr-un singur stat, ci și cea a altor state, chiar dacă nu în amănunt neapărat. Oricum, reglementările Uniunii Europene care ne privesc constituie suportul de neînlocuit pentru exercitarea profesiei noastre. În aceste circumstanțe, sfatul meu pentru cei aflați în fața opțiunii profesionale este acela de a fi foarte atenți la calitățile și defectele lor. Ideea este că trebuie să se evalueze atent, încă din perioada liceului, astfel încât opțiunea lor universitară ulterioară să îi poată pune cât mai bine în valoare. Contează enorm ca primii pași profesionali să fie efectuați cu optimism și seriozitate, mai ales că în perioada debutului apare și legătura dintre mentorul profesional și absolventul inserat pe piața muncii. Un debutant nu ar trebui să considere că dificultatea este un obstacol într-o profesie, ci să o abordeze ca pe o oportunitate, deoarece cu cât vei cunoaște mai bine un domeniu, cu atât vei putea să te afirmi pe piață, să te consolidezi pe un anumit segment de clienți.
În continuare, referindu-ne tocmai la clienți, vă propunem ca, pornind de la specificul economico-social al județului Arad, să punctați câteva priorități ale acestora, ale întregului mediu de afaceri, care implică activitatea profesioniștilor contabili.
Este cunoscut că Aradul este municipiul de reședință al unui județ care se află în una dintre cele mai dezvoltate zone ale țării. Este efectul unei preocupări permanente a întreprinzătorilor, a administrației locale de a atrage investiții românești și străine menite să valorifice potențialul uman, natural și material existent, ceea ce a avut și are drept efect atingerea unor performanțe superioare mediei pe țară, aspect care se reflectă direct în îmbunătățirea calității vieții cetățenilor. Chiar dacă acum zece ani criza globală a amenințat întregul mediu de afaceri, destabilizându-l pe alocuri – unele societăți și-au închis activitatea, altele au intrat în insolvență –, odată cu depășirea perioadei critice, dezvoltarea economică a județului Arad s-a reluat cu mai multă forță. Companiile locale, care absorb o mare parte din forța de muncă a regiunii, se remarcă prin cifre de afaceri importante, adesea fiind premiate în competițiile anuale. Totodată, crește continuu numărul agenților economici din Arad, așa cum o atestă datele publicate de Oficiul Registrului Comerțului. De altfel, volumul tranzacțiilor financiare a sporit semnificativ în ultimii ani în Arad. De asemenea, din datele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Arad reiese că rata șomajului este mult diminuată în județul nostru, aspect corelat indiscutabil cu oferta atractivă de muncă atestată de ansamblul factorilor favorabili la care m-am referit.
Tabloul pe care l-ați conturat indică și contextul în care își desfășoară activitatea profesioniștii contabili. Ce anume considerați că asigură nu numai menținerea pe piața de profil, ci și consolidarea pozițiilor experților contabili în mediul de afaceri specific municipiului și județului Arad?
Am în vedere în special interesul major al antreprenorilor și managerilor de a economisi timp și bani, deziderat care se poate împlini mai ales prin siguranța pe care o oferă un adevărat profesionist contabil, care interpretează corect actele normative și care contribuie nemijlocit la adoptarea unor decizii bine fundamentate din toate punctele de vedere. Clienții – firme mici și mijlocii, dar și companii multinaționale – doresc să aibă garanția că situațiile lor financiare întocmite de profesionistul contabil sunt corecte, că reflectă cu exactitate poziția și performanța financiară a companiei. Prin urmare, este vorba despre un rol extrem de important, pe care l-aș defini drept consultant esențial al antreprenorului, al managerului. Mai mult decât atât, profesionistul contabil poate asigura managementul financiar al companiei, făcând posibilă utilizarea efecientă a resurselor, ceea ce asigură și echilibrul financiar.
Care sunt principalele modalități de acțiune la nivelul Filialei CECCAR Arad în vederea asigurării condițiilor ca experții contabili și contabilii autorizați să facă față, cu tot mai mult succes, exigențelor actuale și de viitor ale profesiei?
Țin în mod deosebit să relev preocuparea Filialei CECCAR Arad de a concepe și desfășura programe de pregătire și informare în domeniul contabil-fiscal, pentru dezbaterea în detaliu a legislației apărute în ultima lună. Participarea la aceste programe este gratuită; acestea nu au caracter obligatoriu. Lectorii invitați sunt profesioniști contabili de marcă, inclusiv cadre universitare care abordează la nivel academic disciplinele de cel mai mare interes pentru participanți, nu numai membri ai filialei, ci și alte persoane preocupate de temele aflate în discuție. Pe lângă aceste sesiuni de informare, la nivelul CECCAR se desfășoară și programul de pregătire profesională continuă, un accent deosebit punându-se pe însușirea metodologiilor și tehnicilor specifice erei digitale.
Pornind de la cele expuse de dvs., vă rugăm să vă referiți în special la raporturile directe cu beneficiarii serviciilor contabile și la evoluția acestora sub impactul proceselor și fenomenelor din economia reală.
Cu titlu exemplificativ, pot enumera câteva dintre servicile financiar-contabile oferite: organizarea, verificarea, ținerea și supravegherea contabilității; întocmirea și semnarea situațiilor financiare; executarea lucrărilor cu caracter fiscal; acordarea asistenței de specialitate privind organizarea și ținerea contabilității; efectuarea analizelor și evaluărilor economico-financiare în scop financiar-contabil; acordarea asistenței de specialitate necesare pentru înființarea și reorganizarea societăților. Având în vedere că profesionistul contabil dispune de cunoștinte și de experiență și în alte domenii, întreprinzatorii și managerii le solicită expertiza și în privința resurselor umane, managementului, accesării împrumuturilor bancare și nerambursabile, în tot ceea ce înseamnă expertiza în afaceri. Un profesionist contabil poate, de exemplu, să asigure managementul financiar-contabil și al performanței economice sau să efectueze activități de evidență a personalului și de salarizare. Cum se poate observa, rolul contabilului devine vital în orice afacere, deciziile întreprinzătorilor și managerilor având un suport de neînlocuit în serviciile pe care le oferim. Sigur că obiectivul comun al experților contabili este să își creeze un portofoliu de clienți cât mai confortant. În plus, calitatea serviciilor permite fidelizarea clienților și asigurarea unei vizibilități cât mai mari în branșă. Ca în orice domeniu de activitate, cu cât ai mai multă experiență și o reputație incontestabilă, cu atât credibilitatea crește exponențial. Totdeauna am plecat pe drumul noilor întâlniri profesionale cu ideea că un client mulțumit devine un partener de cursă lungă.
Vă rugăm să prezentați propriile obiective profesionale și modul în care ele răspund programelor de activitate ale filialei pentru anul 2018 și dintr-o perspectivă mai largă.
Ca obiectiv de lungă durată, am în vedere susținerea doctoratului în contabilitate. După ani de zile de activitate practică, iau serios în calcul o asemenea provocare. Consider că pot să coagulez științific o parte din acumulările dobândite, doctoratul fiind cu atât mai relevant cu cât se fundamentează pe activitatea practică. De altfel, cum am mai precizat, programele de pregătire organizate la nivelul Filialei CECCAR Arad oferă atât membrilor noi din profesie, cât și celor cu experiență, posibilitatea de a avea un portofoliu tot mai activ de clienți, prin promovarea de metode susținute, recurente de pregătire, formare și informare în domeniile financiar-contabil și fiscal, ținându-se seama în mod special de cerințele erei digitale. Participarea activă a membrilor Corpului la reuniunile de profil facilitează un schimb profesional de calitate, implicit un flux de inter-experiență. Fiecare dintre membri are un anumit portofoliu de clienți, unic în tabloul de ansamblu, astfel că nu există doi experți contabili care să se confrunte cu situații identice. Departe de a avea un caracter formal, astfel de întâlniri ale profesioniștilor contabili contribuie la profilarea și consacrarea unei filiale CECCAR dinamice, proactive, conectată permanent la imperativele economiei reale.
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național