Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Un demers în interesul fiecăruia și al tuturor: Recensământul Populației și Locuințelor

Un demers în interesul fiecăruia și al tuturor: Recensământul Populației și Locuințelor

Numărul 5, 9-15 feb. 2022  »  Eveniment

Alexandra Rizea

Începutul lunii februarie a fost marcat de declanșarea primei etape a Recensământului Populației și Locuințelor din România, prin demararea operațiunii de preluare a datelor din surse administrative. Această etapă se va încheia la 13 martie a.c. Recensământul propriu-zis va începe la 14 martie a.c. Peste mai mult de cinci luni, la 17 iulie a.c., urmează să se încheie întregul proces de colectare a datelor, potrivit unor metodologii fundamentate științific, în strânsa colaborare a INS cu Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Incontestabil, avem de-a face cu un veritabil eveniment de o amploare și însemnătate națională, ceea ce implică o amplă mobilizare de forțe din instituțiile statului și o implicare civică de mare profunzime și responsabilitate. La fel, costurile estimative nu sunt deloc neglijabile, respectiv 80 de milioane de euro.

Nu ne propunem, în această fază de derulare a Recensământului, să ne referim, în detaliu, la procedurile stabilite, ci doar să relevăm semnificațiile acestuia în plan economic și social. Este evident că nu se pot concepe și aplica politici publice în absența unor date cu un înalt grad de credibilitate privind populația țării noastre sub multiple aspecte, de la numărul total la repartizarea în teritoriu, de la structura de vârstă la gradul de pregătire școlară și profesională, de la structura pe sexe la dinamica natalității și situația matrimonială. În plus, recenzarea locuințelor prin cuantificarea elementelor componente  (spațiu locativ, dotările tehnico-gospodărești, caracteristicile construcției etc.) oferă date esențiale despre nivelul de trai, despre calitatea vieții, în integralitatea acestui concept.

Ansamblul operațiunilor de recenzare se desfășoară pe baza mai multor hotărâri de guvern, adoptate în anii precedenți și la finalul lunii ianuarie a.c., acte normative publicate în Monitorul Oficial, astfel încât fiecare cetățean are posibilitatea să afle tot ceea ce îl interesează, de la forma chestionarului până la modalitățile de autorecenzare. De altfel, la aceste aspecte vom reveni în următoarele ediții ale „CECCAR Business Magazin”.

În ceea ce privește prima etapă, este interesant faptul că se va constitui o bază de date extrem de valoroasă prin colectarea informațiilor necesare de la instituții publice, precum Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, Direcția Generală de Pașapoarte, ANAF, Casa Națională de Pensii Publice, ANOFM, Inspecția Muncii, astfel încât să existe o sursă consistentă, inclusiv pentru asigurarea concordanței cu ceea ce se va colecta prin contactul direct cu populația recenzată, respectiv cu stările de fapt de pe „teren”. Acolo unde nu va fi posibilă autorecenzarea, se va proceda la intervievarea clasică, directă. Mai este de subliniat că va fi primul recensământ din țara noastră derulat, în cea mai mare parte, digitalizat. Sintetizarea datelor urmează să se încheie cel mai târziu la 31 decembrie 2022, când documentul aferent trebuie remis Comisiei Europene.

Așadar, vom avea de-a face cu o perioadă „plină”, marcată de eforturi deosebite, iar succesul Recensământului Populației și Locuințelor va permite o îmbunătățire considerabilă a statisticii publice. În acest mod, vor căpăta mai multă consistență deciziile la nivel central și local. Toate acestea, ne privesc nemijlocit pe noi, cetățenii țării, sub semnul împlinirii intereselor dezirabile, personale și naționale.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.