Un nou capitol în istoria aviației: primul zbor din lume cu kerosen sintetic
Telex » Știri
9 februarie 2021
O aeronavă a companiei aeriene KLM alimentată cu combustibil sintetic a transportat luna trecută pasageri din Amsterdam la Madrid, fiind primul zbor din lume operat cu kerosen sintetic, au anunţat Guvernul olandez şi operatorul aerian, transmite Reuters, preluată de Agerpres. Dezvoltarea şi implementarea alternativelor sintetice şi a biocombustibilului sunt văzute ca esenţiale pentru eforturile pe termen lung pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în aviaţie.
Avionul KLM a folosit un mix obişnuit de combustibil cu 500 de litri kerosen sintetic produs de Royal Dutch Shell cu dioxid de carbon, apă şi surse de energie regenerabile, alături de combustibilul obişnuit pentru alimentarea aeronavei, se arată în comunicat.
„O industrie aviatică mai sustenabilă reprezintă o provocare crucială pentru toţi. Cu acest zbor, pentru prima dată în lume, intrăm într-un noul capitol al aviaţiei”, a afirmat ministrul olandez al Infrastructurii, Cora van Nieuwenhuizen.
„Combustibilul sustenabil va avea probabil cea mai mare contribuţie la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în cadrul noilor flote de aeronave. Tranziţia de la combustibilii fosili la alternative durabile este una dintre cele mai mari provocări cu care se confruntă industria”, a apreciat Pieter Elbers, şeful KLM, divizia olandeză a companiei aeriene Air France KLM.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Art Safari își consolidează statutul de „cel mai mare organizator de expoziții din Europa de Est”
Festivalul Cărților Deschise, o fereastră spre fascinanta lume a cunoașterii
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului