Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Un nou Plan de acțiune la nivel comunitar pentru economia circulară

Un nou Plan de acțiune la nivel comunitar pentru economia circulară

Numărul 10, 17-23 martie 2020  »  Document

Documentul deschide calea unei economii competitive, neutre din punctul de vedere al impactului asupra climei, în care consumatorii sunt responsabilizați

Comisia Europeană (CE) a adoptat, zilele trecute, un Plan de acțiune pentru economia circulară – unul dintre principalele elemente constitutive ale Pactului verde european, noua agendă a UE pentru creștere durabilă. Documentul prevede măsuri de-a lungul întregului ciclu de viață al produselor și vizează să pregătească economia pentru un viitor verde, să consolideze competitivitatea, protejând, în același timp, mediul și să acorde noi drepturi consumatorilor. „Noul plan valorifică rezultatele activității desfășurate din 2015 și se concentrează pe proiectarea și crearea unei economii circulare cu scopul de a se asigura că resursele utilizate sunt menținute în economia UE cât mai mult timp posibil. Planul și inițiativele acestuia vor fi elaborate cu implicarea strânsă a comunității de afaceri și a părților interesate”, precizează Executivul comunitar, într-un comunicat.

În prezent, doar 12% din materialele și resursele secundare sunt reintegrate în economie

„Pentru a se atinge neutralitatea climatică până în 2050, pentru a ne conserva mediul natural și pentru a ne consolida competitivitatea economică avem nevoie de o economie pe deplin circulară. Astăzi, economia noastră este încă în cea mai mare parte lineară și numai 12 % din materialele și resursele secundare sunt reintegrate în economie. Numeroase produse se strică prea ușor, nu pot fi refolosite, reparate sau reciclate sau sunt produse doar pentru o singură utilizare. Există un potențial uriaș care poate fi exploatat atât pentru întreprinderi, cât și pentru consumatori. Prin planul adoptat acum lansăm acțiuni pentru a transforma modul în care fabricăm produsele și pentru a le oferi consumatorilor posibilitatea de a face alegeri durabile, în beneficiul propriu și pentru mediu”, a declarat vicepreședintele executiv pentru Pactul verde european, Frans Timmermans.

Tranziția către o economie circulară este deja în curs, acest model durabil fiind adoptat de întreprinderi, de consumatori și de autoritățile publice din Europa situate în fruntea plutonului. Comisia se va asigura că tranziția către economia circulară oferă oportunități pentru toți și că nimeni nu este lăsat în urmă. Planul de acțiune pentru economia circulară este parte a Strategiei industriale a UE și propune măsuri care să asigure că:

● Produsele durabile devin regula pe piața UE. Comisia va propune acte legislative privind politica în materie de produse durabile pentru a se asigura că produsele introduse pe piața UE sunt concepute să dureze mai mult, să fie mai ușor de reutilizat, de reparat și de reciclat și vor include cât mai multe materiale reciclate în locul materiilor prime principale. Unica folosință va fi restricționată, se vor găsi soluții pentru obsolescența (declasarea tehnologică – n.r.) prematură și se va interzice distrugerea bunurilor de folosință îndelungată rămase nevândute;

● Capacitatea de acțiune a consumatorilor este consolidată. Consumatorii vor avea acces la informații fiabile cu privire la aspecte precum potențialul de reparare și durabilitatea produselor, ceea ce îi va ajuta să facă alegeri durabile din punctul de vedere al mediului. Cetățenii vor beneficia de un veritabil „drept la reparare”;

● Atenția este concentrată pe sectoarele care utilizează cele mai multe resurse și în care potențialul pentru circularitate este ridicat.Comisia va introduce măsuri concrete privind: 

  • produsele electronice și TIC – „Inițiativa pentru circularitate în domeniul electronicii” pentru a dispune de produse cu o durată de viață mai mare și pentru îmbunătățirea colectării și a tratării deșeurilor;
  • bateriile și vehiculele – un nou cadru de reglementare pentru baterii în scopul îmbunătățirii durabilității și al stimulării potențialului de circularitate a bateriilor;
  • ambalajele – noi cerințe obligatorii cu privire la ceea ce este permis pe piața UE, inclusiv reducerea ambalajelor (excesive);
  • materialele plastice – noi cerințe obligatorii pentru conținutul de materiale reciclate, o atenție deosebită fiind acordată atât microplasticelor, cât și materialelor plastice de origine biologică și biodegradabile;
  • materialele textile – o nouă Strategie a UE pentru textile în scopul de a consolida competitivitatea și inovarea în acest sector și de a stimula piața UE a reutilizării materialelor textile;
  • construcțiile și clădirile – o Strategie cuprinzătoare pentru un mediu construit în mod durabil care să promoveze principiile de circularitate în cazul clădirilor;
  • alimentele – o nouă inițiativă legislativă privind reutilizarea, cu scopul de a înlocui ambalajele, vesela și tacâmurile de unică folosință cu produse reutilizabile în cadrul serviciilor alimentare

● Se produc mai puține deșeuri. Se va acorda atenție evitării producerii de deșeuri, în ansamblu, și transformării acestora în resurse secundare de înaltă calitate care beneficiază de pe urma unei piețe funcționale a materiilor prime secundare. Comisia va analiza posibilitatea de a se stabili un model armonizat la nivelul UE pentru colectarea separată a deșeurilor și pentru etichetarea acestora. Planul de acțiune propune și o serie de acțiuni menite să reducă la minimum exporturile de deșeuri de către UE și să abordeze problema transporturilor ilegale din acest domeniu.

Pactul verde european – care include Planul de acțiune pentru economia circulară – stabilește o foaie de parcurs ambițioasă către realizarea unei economii circulare neutre din punctul de vedere al impactului asupra climei, în care creșterea economică este decuplată de utilizarea resurselor. O economie circulară reduce presiunea asupra resurselor naturale și este o condiție prealabilă pentru atingerea neutralității climatice până în 2050 și pentru stoparea pierderii biodiversității. Jumătate din emisiile totale de gaze cu efect de seră și peste 90% din pierderea biodiversității și stresul hidric provin din extracția și prelucrarea resurselor.

Economia circulară va avea beneficii nete pozitive sub forma creșterii PIB-ului și a creării de locuri de muncă, deoarece aplicarea în Europa a unor măsuri ambițioase legate de economia circulară poate duce la creșterea PIB-ului UE cu încă 0,5% până în 2030 și la crearea a aproximativ 700.000 de locuri de muncă.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.