Un regal expozițional pentru vânătorii și pescarii sportivi
Numărul 5, 11-17 feb. 2020 » Eveniment
În zilele de 6-9 februarie a.c., impozantul Pavilion B2 din Complexul Romexpo a găzduit a cincea ediție a Fishing&Hunting Expo. Afluența vizitatorilor, în rândurile cărora, nu ne îndoim, s-au aflat și numeroși colegi profesioniști contabili, a dat măsura în care pescuitul și vânătoarea practicate de amatorii acestor sporturi se integrează în ansamblul preocupărilor dedicate timpului liber, ca un hobby tradițional, conectat, mereu, la noutățile de cel mai larg interes.
Au impresionat, de la bun început, bogăția și varietatea de exponate, de la echipamente, accesorii și îmbrăcăminte pentru pescari până la arme și muniții pentru vânători, de la bărci și alte ambarcațiuni până la produse destinate divertismentului. A fost remarcată și prezența inspirată a asociațiilor și cluburilor de pescari și vânători, unele dintre ele consemnate în postura de editori ai publicațiilor care informează, într-o manieră profesionistă, despre lacuri și alte zone de pescuit, despre cele mai „productive” terenuri de vânătoare, despre cabanele și pensiunile cu un nedezmințit statut de gazde ospitaliere pentru vânătorii și pescarii sportivi, dar și pentru profesioniștii din cele două domenii, cu o activitate economică deloc neglijabilă. În acest fel s-a conturat o imagine cuprinzătoare a ceea ce au devenit, în zilele noastre, domeniile F&H.
Expoziția le-a permis vizitatorilor să facă și comparații utile, dat fiind faptul că au fost prezentate și companii de specialitate din Africa de Sud, Bulgaria, Cehia, Germania, Marea Britanie, Slovacia, Slovenia, Ungaria. Fiecare stand rezervat oaspeților a avut particularități interesante, în special în materie de echipamente și ustensile, de arme și alte elemente indispensabile în practicarea vânătorii și a pescuitului. A fost o modalitate eficientă menită să faciliteze și un util schimb de experiență în domenii de interes reciproc. În mod special au fost examinate materialele documentare referitoare la formulele de organizare și de desfășurare a activităților de F&H în beneficiul unui număr cât mai mare de amatori, începând cu vârstele fragede și terminând cu veteranii celor două hobby-uri.
Chiar și pentru vizitatorii care nu practică vânătoarea și pescuitul sportiv, expoziția a avut un puternic ecou, deoarece a concentrat în cei peste 12.000 de metri pătrați din Pavilionul B2 aproape tot ceea ce se poate spune, în prezent, despre domeniile reprezentate la o asemenea manifestare de amploare. Numeroși neinițiați și-au exprimat dorința de a se documenta cât mai temeinic în vederea înscrierii în asociațiile de vânători și pescari sportivi, considerând că, astfel, vor fi în măsură să-și deschidă, cum se spune, apetitul lărgindu-și preocupările prin practicarea unor „îndeletniciri” deosebit de atractive.
Mai consemnăm că scena amenajată în centrul Pavilionului a fost destinată inițierii în cele două sporturi, precum și prezentării de exerciții de șoimărit, de dresaj canin pentru vânători, totul pe un fond muzical deosebit de antrenant. Prin toate aceste modalități se promovează respectul pentru natură, precum și un stil de viață sportiv, sănătos.
Cum se poate, deci, constata, Capitala României a găzduit un autentic eveniment, cu deschidere spre lume, spre preocupări utile, distractive, demonstrând că industria pentru timpul liber se dezvoltă în parametri moderni, în pas cu nevoia omului zilelor noastre de a se destinde, de a-și îmbogăți viața personală cu tot ceea ce-i oferă cele mai diverse hobby-uri în vederea împlinirii personale pe cele mai diverse planuri.
(Sursa foto: fishingandhuntingexpo.ro)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial