Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Un sfert dintre posesorii de smartphone folosesc coduri PIN formate din cifre ușor de intuit

Un sfert dintre posesorii de smartphone folosesc coduri PIN formate din cifre ușor de intuit

Numărul 31-32, 11-24 august 2020  »  Conectarea la era digitală

Peste un sfert dintre posesorii de telefoane inteligente (26%) utilizează cifre ușor de intuit drept cod PIN, cum ar fi anul nașterii, pentru a-și debloca dispozitivele, lucru care oferă șanse mari infractorilor cibernetici să poată pătrunde în telefon după doar câteva încercări, susțin specialiștii Eset, într-un material publicat pe blogul din România al companiei, informează Agerpres. De altfel, cercetările recente ale Institutului SANS, citate de blogul de specialitate, au dezvăluit că primele 20 de coduri PIN cele mai comune utilizate pentru protejarea accesului la telefonul mobil sunt: 0000, 1004, 1010, 1111, 1122, 1212, 1234, 1313, 2000, 2001, 2222, 4444, 3333, 4321, 5555, 6666, 6969, 7777, 8888 și 9999.

„Majoritatea oamenilor au acum un smartphone asociat cu o metodă de deblocare configurată și păstrată aproximativ de un deceniu și trebuie spus că din 2007, de când a apărut primul iPhone Apple, ne-au interesat mai mult caracteristicile decât discutarea vectorilor posibili de atac. Cititorii de amprentă au devenit disponibili mult mai recent, astfel că utilizatorii erau anterior nevoiți să introducă codul PIN de deblocare chiar și de 50, sau poate chiar 100 de ori pe zi. Cu timpul, utilizatorii și-au dorit să poată accesa telefoanele mai rapid și ușor. Problema este că, deși au fost introduse opțiuni pentru coduri mai lungi, Face ID sau Touch ID, oamenii își schimbă rareori codurile PIN inițial configurate, cel mai des refolosind același cod vechi pe fiecare dispozitiv – chiar dacă în prezent metoda principală de deblocare a telefoanelor se face rar, din prima, cu un cod PIN”, explică Jake Moore, expert în securitate cibernetică.

Acesta susține că o metodă foarte des întâlnită pe care oamenii o folosesc pentru a-și aminti codurile PIN este de a folosi numere care înseamnă ceva pentru ei. Astfel, un infractor cibernetic se bazează tocmai pe faptul că oamenii au în general o atitudine de tipul „mie nu mi se poate întâmpla”. „Ce se poate întâmpla, deci, dacă persoana care dorește să intre fraudulos în telefonul dvs. știe sau află câteva detalii generale care vă caracterizează? Când telefoanele au un cod format din 4 cifre, oamenii vor folosi deseori un an relevant și important pentru ei; atunci când este recomandat un cod de 6 cifre, oamenii introduc deseori elemente dintr-o dată calendaristică memorabilă pentru a debloca telefonul. Acesta este un mod extrem de periculos de a vă asigura dispozitivul și datele prețioase stocate în el, pentru că permite oricărui infractor cibernetic cu anumite abilități de cercetare open-source să încerce posibile coduri pentru a vă debloca telefonul”, afirmă Jake Moore.

În viziunea experților, cea mai bună contramăsură în fața atacurilor informatice este utilizarea unui cod alfanumeric lung pentru a debloca telefonul, după care activarea Touch ID sau Face ID pentru a accelera intrarea în telefon. „O idee bună de menționat e aceea că ar trebui să fiți mai atenți la contextul public în care introduceți aceste date de acces și la cine ar putea să vă urmărească mișcările. Mult prea des am văzut în transportul public că oamenii introduc coduri PIN, parole sau chiar vorbesc la telefon dictând detalii despre cardul de credit, inclusiv numărul CVV din trei cifre de pe spate! În final, după realizarea unei copii de siguranță a dispozitivului, ar trebui să adăugați un nou nivel de securitate activând «Găsiți iPhone-ul meu» pentru iOS sau «Găsiți dispozitivul meu» pe Android, ceea ce vă va permite să ștergeți datele de pe telefon de la distanță în cazul în care acesta va fi furat vreodată (funcțiile anti-furt și de ștergere de la distanță sunt, de asemenea, incluse în soluții mobile de securitate de renume). Chiar dacă este posibil să nu mai vedeți niciodată dispozitivul respectiv, cel puțin infractorii nu vor putea să intre în dispozitivul dvs. și să cerceteze datele și informațiile dvs. personale”, atenționează specialiștii.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.