MyWIZ - Business în cloud
UNCTAD: Comerțul mondial își revine încet, însă perspectivele sunt incerte

UNCTAD: Comerțul mondial își revine încet, însă perspectivele sunt incerte

Numărul 42, 27 oct. - 2 nov. 2020  »  Lumea în care trăim

Valoarea schimburilor comerciale mondiale ar urma să scadă cu 7% până la 9% în 2020 comparativ cu 2019, în pofida unor semnale fragile de revenire venite din China în trimestrul al treilea, se arată într-un raport publicat de Conferința ONU pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD), transmite Reuters, preluată de Agerpres. Potrivit acestui raport, nicio regiune a lumii nu a fost scutită de o prăbușire a comerțului mondial, estimată la 19% în trimestrul al doilea al acestui an comparativ cu perioada similară a anului trecut, în condițiile în care pandemia de COVID-19 a perturbat economiile. Comerțul mondial și-a revenit oarecum în trimestrul al treilea, când a înregistrat o scădere de doar 4,5% în ritm anual.

„Comerțul cu echipamente de birou și echipamente medicale a crescut în trimestrul al treilea, în timp ce a continuat să scadă în sectoarele auto și energiei”, susține UNCTAD.

Prognozele preliminare ale UNCTAD arată că în ultimul trimestru al acestui an comerțul mondial va înregistra o contracție de 3% comparativ cu perioada similară a anului trecut, însă organizația avertizează că persistă incertitudini din cauza modului în care va evolua pandemia. În situația în care pandemia va cunoaște o relansare în lunile următoare, aceasta ar putea conduce la o deteriorare a mediului pentru decidenți și la o creștere bruscă a politicilor comerciale restrictive, susține UNCTAD.

Exporturile chineze și-au revenit puternic în trimestrul al treilea, după ce au scăzut în fiecare lună a pandemiei, și au înregistrat o creștere anuală de aproape 10%. „Pe ansamblu, nivelul exporturilor chineze în primele nouă luni din 2020 a fost comparabil cu cel din aceeași perioadă din 2019”, apreciază UNCTAD. Aceeași organizație susține că cererea Chinei de produse importate și-a revenit după un declin în trimestrul al doilea, contrar cu situația din alte mari economii.

La începutul acestei luni, Organizația Mondială a Comerțului și-a îmbunătățit estimările privind comerțul cu bunuri după îmbunătățirile înregistrate după luna iunie și acum mizează pe o contracție de 9,2% în 2020. Cu toate acestea, OMC se așteaptă la o revenire mai modestă în 2021, în condițiile în care noi măsuri de izolare ca urmare a uui al doilea val de infecții cu COVID-19 reprezintă un risc semnificativ.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.