UNCTAD: Investiţiile străine directe s-au înjumătăţit în primul semestru din 2020, pe plan global
Numărul 43, 3-9 nov. 2020 » Breviar statistic
Investiţiile străine directe (FDI) pe plan global au scăzut cu 49% în primul semestru din 2020, comparativ cu perioada similară din 2019, şi se estimează un declin de până la 40% anul acesta, pe fondul temerilor privind o recesiune profundă, se arată într-un raport publicat de Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare (UNCTAD), citat de Agerpres. În economiile europene, intrările de investiţii străine au devenit negative pentru prima dată în istorie, ajungând la minus şapte miliarde dolari, de la 202 miliarde dolari, în timp ce fluxurile spre SUA au scăzut cu 61%, la 51 miliarde dolari. Scăderea investiţiilor străine directe pe plan global vine în urma amânării investiţiilor de către multinaţionale, pentru prezervarea numerarului, apreciază UNCTAD.
„Intrările globale de investiţii străine în primul semestru din 2020 au scăzut cu aproape jumătate, mult mai drastic decât ne aşteptam pentru întregul an”, a afirmat James Zhan, directorul diviziei de investiţii din cadrul UNCTAD. Acesta a avertizat că în 2020 fluxurile de investiţii străine directe ar urma să scadă cu 30 până la 40% şi „moderat” în 2021, cu 5% până la 10%.
FDI, care includ fuziunile şi achiziţiile transfrontaliere precum împrumuturile şi investiţiile în interiorul unei companii, sunt un indicator al globalizării şi un posibil semnal al creşterii viitoare a lanţurilor de aprovizionare la nivelul companiilor. Ţările industrializate, unde se realizează în mod normal aproximativ 80% dintre tranzacţiile globale, au fost cele mai afectate, în condiţiile în care fluxurile de investiţii străine au scăzut la 98 miliarde dolari, un nivel care nu a mai fost înregistrat din 1994.
În rândul statelor care au fost în 2019 cei mai mare beneficiari de investiţii străine directe din întreaga lume, intrările de investiţii străine au scăzut cel mai mult în Italia, Statele Unite, Brazilia şi Australia, în timp ce China contrazice tendinţa, a explicat Zhan. „Fluxurile lor de investiţii străine au rămas relativ stabile. Conform celor mai recente date, în primele nouă luni din acest an, FDI în China au crescut cu 2,5%”, a declarat oficialul UNCTAD. Majoritatea investiţiilor străine în statul asiatic au fost în domeniul comerţului electronic, al serviciilor specializate de tehnologie şi în cercetare şi dezvoltare (R&D), a precizat Zhan.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial