Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
UNICEF va crea stocuri de peste jumătate de miliard de seringi până la finalul anului, în anticiparea vaccinării împotriva COVID-19

UNICEF va crea stocuri de peste jumătate de miliard de seringi până la finalul anului, în anticiparea vaccinării împotriva COVID-19

Numărul 42, 27 oct. - 2 nov. 2020  »  Lumea în care trăim

În condiţiile în care lumea aşteaptă un vaccin împotriva COVID-19, UNICEF a început deja pregătirile pentru livrarea rapidă, sigură şi eficientă a viitorului vaccin, prin achiziţionarea şi pre-poziţionarea seringilor şi a altor echipamente necesare, precizează reprezentanţii UNICEF, într-un comunicat. Imediat ce vaccinurile împotriva COVID-19 trec cu succes de studiile clinice, sunt aprobate şi primesc recomandarea de utilizare, va fi nevoie de tot atâtea seringi câte doze de vaccin vor fi produse. Pentru demararea preparativelor, anul acesta, UNICEF va face stocuri de 520 de milioane de seringi în depozitele sale, în cadrul unui plan mai amplu ce vizează 1 miliard de seringi până în 2021, pentru a acoperi cererea iniţială şi a se asigura că seringile sunt livrate statelor înaintea vaccinurilor împotriva COVID-19.

În 2021, presupunând că vor fi disponibile suficiente doze de vaccinuri împotriva COVID-19, UNICEF preconizează că va livra peste 1 miliard de seringi, în sprijinul eforturilor de vaccinare împotriva COVID-19, pe lângă cele 620 de milioane de seringi pe care UNICEF le va cumpăra pentru alte programe de vaccinare împotriva altor boli, precum rujeola, febra tifoidă şi altele. „Vaccinarea lumii împotriva COVID-19 va reprezenta una dintre cele mai de amploare acţiuni din istoria omenirii şi va trebui să acţionăm cât de repede ne permite producţia de vaccinuri”, a afirmat Henrietta Fore, director executiv al UNICEF. „Pentru a acţiona rapid pe viitor, trebuie să acţionăm rapid acum. Până la finalul anului, vom avea deja peste jumătate de miliard de seringi pre-poziţionate acolo unde pot fi expediate rapid şi cu costuri mici. Asta înseamnă suficiente seringi pentru a face înconjurul lumii o dată şi jumătate”.

În baza îndelungatei colaborări dintre cei doi parteneri, Gavi (Alianţa pentru vacciuri – n.r.) va rambursa costurile efectuate de UNICEF pentru achiziţionarea seringilor şi a recipientelor pentru eliminarea lor în siguranţă, care vor fi mai apoi utilizate în cadrul Facilităţii pentru acces global la vaccinuri împotriva COVID-19 (Facilitatea COVAX) şi pentru alte programe de imunizare finanţate de Gavi, în caz de nevoie. Pe lângă seringi, UNICEF cumpără şi 5 milioane de recipiente pentru eliminarea în siguranţă a acestora, astfel încât seringile şi acele folosite să fie aruncate în siguranţă de către personalul din unităţile medicale, prevenind astfel riscul de înţepare accidentală şi de contractare a unor boli cu transmitere sangvină. Fiecare recipient are o capacitate de 100 de seringi. Astfel, UNICEF va achiziţiona în paralel suficiente recipiente de acest gen pentru a acoperi întreaga cantitate de seringi.

În calitate de coordonator-cheie al achiziţiilor în cadrul Gavi, Alianţa pentru vaccinuri, UNICEF este deja cel mai mare cumpărător de vaccinuri din lume, achiziţionând peste 2 miliarde de doze de vaccin anual pentru imunizări de rutină şi răspunsul la epidemii, în numele a aproape 100 de ţări. În fiecare an, UNICEF furnizează vaccinuri pentru aproape jumătate dintre copiii lumii, achiziţionând şi livrând în jur de 600-800 de milioane de seringi pentru programele de imunizare periodică. Odată cu vaccinurile împotriva COVID-19, aceste cifre vor creşte probabil de trei sau patru ori, în funcţie de numărul de vaccinuri împotriva COVID-19 ce vor fi produse şi asigurate de UNICEF.

Pentru a se asigura că vaccinurile sunt transportate şi depozitate la temperatura potrivită, UNICEF, împreună cu OMS, identifică echipamentele frigorifice disponibile şi capacitatea de depozitare la nivelul sectorului privat şi celui public, pregătind totodată instrucţiunile necesare ţărilor pentru preluarea vaccinurilor. „Facem tot ce ne stă în putinţă pentru a livra aceste echipamente esenţiale într-o manieră eficientă, eficace şi la o temperatură adecvată, lucru pe care îl realizăm cu succes în întreaga lume”, a declarat Fore.

În majoritatea statelor, UNICEF promovează tehnologiile solare pentru a ajuta ţările să păstreze lanţul de aprovizionare intact. De pildă, în Sudanul de Sud, ţara cu cea mai scăzută acoperire cu electricitate din lume, unde temperaturile depăşesc frecvent 40 de grade Celsius, UNICEF a dotat peste 700 de unităţi medicale, adică aproximativ 50% dintre unităţile sanitare din ţară, cu frigidere alimentate cu energie solară.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.