Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Cătălin Marinescu (ITU): Numărul celor conectați la nivel mondial a ajuns la 4,9 miliarde, echivalentul a 63% din populația lumii

Cătălin Marinescu (ITU): Numărul celor conectați la nivel mondial a ajuns la 4,9 miliarde, echivalentul a 63% din populația lumii

Numărul 47, 15-21 dec. 2021  »  Conectarea la era digitală

Criza COVID-19 a adus online, în 2020, cu 782 de milioane de persoane mai multe decât în anul 2019, astfel încât numărul celor conectați la nivel mondial a ajuns la 4,9 miliarde, echivalentul a 63% din populația lumii, a declarat, într-o dezbatere de specialitate, Cătălin Marinescu, șef de Strategii în cadrul Uniunii Internaționale pentru Telecomunicații (ITU), citat de Agerpres. „În 2015, toate țările lumii au adoptat Agenda 2030 pentru dezvoltare sustenabilă. Acolo sunt 17 obiective de dezvoltare, iar IT&C nu este printre ele. Criza din ultimii doi ani a dus în atenția întregii lumi importanța conectivității la internet, importanța IT&C. Din perspectiva asta, pot să spun că stăm clar mai bine, pentru că există o recunoaștere a importanței industriei. Reconstruim într-un alt mod, bazându-ne pe industria de IT&C. Criza aceasta COVID a adus online, în 2020, cu 782 de milioane de persoane mai mult decât în anul 2019. Deci, avem 4,9 miliarde de persoane conectate, adică 63% din populația lumii. Creșterea neobișnuit de puternică a numărului de persoane sugerează că măsurile luate în timpul pandemiei (izolarea, lucrul de acasă) au forțat atât guvernele, cât și indivizii să se conecteze. Avem o creștere cu 17%, de la an la an. A fost o tranziție forțată spre o lume virtuală și ce a fost bine a fost că industria s-a adaptat foarte bine și că guvernele au luat măsuri ca, practic, conectarea la internet să devină mai facilă. Aici e vorba de prețuri, trecerea educației în online etc.”, a menționat Cătălin Marinescu.

Oficialul ITU a adăugat că, în privința conectivității, obiectivul stabilit este ca, până în anul 2030, „toată lumea să fie conectată”. „Obiectivul general, anunțat chiar de secretarul general al ONU acum câteva zile la Forumul de guvernare a Internetului, de la Katowice, este ca, până în 2030, toată lumea să fie conectată. Este un obiectiv foarte ambițios și realizabil. O altă dată statistică de interes este că 96% din populația lumii este acoperită cu servicii de comunicații, cel puțin 3G. Diferențele vin și din cultură, și din punct de vedere geografic. Așa cum știm, țările cel mai puțin conectate sunt cele din Africa și cele din sudul Asiei. Tot acolo există și cea mai mare diferență între conectivitatea femeilor și a bărbaților. În țările dezvoltate, acest lucru nu este relevant, raportul fiind aproximativ egal. La nivel global există 62% dintre bărbați care folosesc internetul. De asemenea, există un decalaj foarte mare între urban și rural. În țările dezvoltate decalajul este aproape zero, iar noi nu suntem acolo. În plus, există un decalaj evident între generații, în toate regiunile lumii. 71% din populația lumii cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani este conectată, comparativ cu 57% din toate celelalte grupe de vârstă. Acest lucru nu este rău dacă este bine canalizat și aduce un plus la educație”, a subliniat Cătălin Marinescu.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.