UNSAR: 400.000 de euro, cea mai mare daună achitată în baza unei asigurări de locuințe
Telex » Știri 24 august 2021
Cea mai mare despăgubire acordată anul trecut de asigurătorii membri ai Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR) în baza unei polițe de asigurare facultative pentru locuințe a fost de circa 400.000 de euro (1,9 milioane lei), cu 145% mai mare față de cea mai mare despăgubire achitată în 2019, a anunțat organizația, citată de Agerpres. Suma a fost achitată în vederea acoperirii daunelor cauzate de un incendiu. De altfel, incendiul este cauza generatoare a celor mai mari cinci daune achitate în 2020 în baza polițelor destinate locuințelor. Anul trecut, valoarea acestui top 5 a fost de aproximativ 4,6 milioane lei, în creștere cu 66% față de valoarea înregistrată în 2019.
„Aceste realități confirmă importanța protejării unuia dintre cele mai importante bunuri pe care le avem - locuința. Conform statisticilor, peste 95% dintre români sunt proprietarii casei în care locuiesc. Cu toate acestea, la nivel național, sub 20% din totalul locuințelor sunt asigurate printr-o poliță de asigurare facultativă”, a declarat Adrian Marin, președintele UNSAR.
În timp ce asigurarea obligatorie a locuinței PAD acoperă riscurile catastrofale de cutremur, inundații și alunecări de teren, până la limita de 20.000 euro/10.000 euro (în funcție de tipul construcției), o asigurare facultativă acoperă, în plus, riscuri precum ar fi incendiul, explozia, furtuna, vijelia, furtul sau vandalismul - la sume asigurate care corespund valorii reale a locuinței.
Mai mult, conform UNSAR, polițelor facultative li se pot atașa și clauze speciale, precum asigurarea instalațiilor interioare ale clădirii, asigurarea aparatelor electrice/electronice, bunurilor casabile, dar și răspunderea civilă față de terțe persoane (cum ar fi pagubele provocate vecinilor). Spre exemplu, avariile accidentale ale instalațiilor interioare au generat 23% din numărul dosarelor de daune achitate în ultimii doi ani de către asigurătorii membri ai UNSAR.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial