Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
UNSAR: Despăgubiri de trei ori mai mari în Regiunea Vest, ca urmare a incendiilor și calamităților

UNSAR: Despăgubiri de trei ori mai mari în Regiunea Vest, ca urmare a incendiilor și calamităților

Telex » Știri 10 septembrie, 9:18  

Despăgubirile plătite în anul 2023 de asigurătorii membri ai Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR), ca urmare a incendiilor și a calamităților naturale, s-au triplat în Regiunea Vest a țării, informează UNSAR, într-un comunicat citat de Agerpres. Astfel, în baza asigurărilor pentru companii și a celor pentru locuințe, s-au plătit despăgubiri de 82 milioane lei, față de 26 milioane lei în 2022, creșterea fiind de 215%. Aceasta reprezintă, de altfel, cea mai importantă dinamică la nivelul tuturor regiunilor de dezvoltare ale țării noastre, arată sursa citată.

Pe locul secund în acest top se află Regiunea Sud-Vest, cu o dublare a despăgubirilor achitate oamenilor și companiilor, iar pe locul trei se află Regiunea București-Ilfov. În această zonă, creșterea despăgubirilor plătite, ca dinamică, este de 43%.

În termeni de valori absolute, Regiunea București-Ilfov conduce, ocupând primul loc în ultimii patru ani, cu o valoare totală a despăgubirilor plătite de 113 milioane lei.

„Indiferent că vorbim despre oameni sau companii, putem să fim protejați din punct de vedere financiar. Nu ne rămâne decât să ne informăm și să luăm cea mai bună decizie pentru siguranța noastră și pentru continuitatea unui business - prin intermediul polițelor de asigurare”, a declarat Alexandru Ciuncan, președinte - director general al UNSAR.

UNSAR precizează că riscul de incendiu este cel care provoacă cele mai mari daune, atât locuințelor, cât și companiilor. Cea mai mare despăgubire achitată anul trecut, în baza asigurărilor facultative pentru locuințe, a fost de 514.000 de euro. Aceasta este, de altfel, cea mai mare despăgubire înregistrată în ultimii cinci ani, fiind de două ori mai mare decât cea achitată în anul 2022 și chiar de patru ori mai mare față de cea din 2021.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.