UNSAR: Frecvența daunelor RCA în România, una dintre cele mai ridicate la nivel european
Telex » Știri 10 februarie 2022
România se menține pe unul dintre locurile fruntașe în Europa la capitolul accidente soldate cu pagube materiale și/sau vătămări corporale despăgubite în baza polițelor RCA, potrivit Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR), relatează Agerpres. Astfel, frecvența daunelor RCA în România, adică raportul dintre numărul daunelor și cel al polițelor emise, este una dintre cele mai ridicate la nivel european, conform datelor colectate de UNSAR de la mai multe asociații naționale ale asigurătorilor din Europa.
Sursa citată relevă că, în România, frecvența medie a daunelor se situează la circa 6%, potrivit celor mai recente date furnizate de Autoritatea de Supraveghere Financiară. „Acest lucru înseamnă că, în țara noastră, în fiecare an, din fiecare 100 de mașini înmatriculate, cel puțin 6 produc accidente în trafic soldate cu pagube materiale sau vătămări corporale și decese - un număr foarte mare față de alte țări. Comparativ, Germania înregistra la finalul anului 2020 o frecvență a daunelor de 4,4%, Italia 4,2%, Bulgaria 3,82%, Polonia 3,69%, Slovacia 3,35%, Cehia 2,73% și Finlanda 1,8%. Nu întâmplător, România se află în vârful clasamentului european și în ceea ce privește rata daunei, un alt indicator specific industriei de asigurări, cu un nivel de peste 80% în anul 2020, în timp ce media europeană se afla la 62%, potrivit unui raport publicat recent de către EIOPA - Autoritatea Europeană de Asigurări și Pensii Ocupaționale. Mai mult, după primele 9 luni din 2021, rata daunei pe zona asigurărilor RCA a urcat până la 99,52% - arată datele ASF”, se menționează în comunicat.
Reprezentanții UNSAR susțin că la această rată a daunei se adaugă taxele de funcționare, impozitele plătite, contribuțiile la Fondul de Garantare a Asiguraților, la Fondul Național de Protecție, precum și cheltuielile de distribuție și administrare, costuri cu utilitățile etc. – care, și ele, se află toate în creștere accelerată. „Însumate, toate aceste cifre formează o rată combinată tehnică de peste 130%. Aceasta arată că activitatea de bază a unui asigurator, cea de subscriere (deci de preluare a unor riscuri), generează pierderi”, se mai spune în comunicat.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial