Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
UNSAR: Numărul accidentelor grave cu trotinete electrice s-a dublat anul trecut

UNSAR: Numărul accidentelor grave cu trotinete electrice s-a dublat anul trecut

Telex » Știri 8 august 2023  

Numărul accidentelor de circulație în care sunt implicați utilizatorii de trotinete electrice este în creștere în ultimii ani, numai în 2022 fiind înregistrate în total 155 de accidente grave cu trotinete electrice, dublu față de 2021, potrivit Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR), relatează Agerpres. Organizația citează datele puse la dispoziție de către Inspectoratul General al Poliției Române, potrivit cărora anul trecut au avut loc peste 1.250 de astfel de accidente, ușoare și grave.

"Circa 9 din 10 accidente se produc din vina conducătorilor trotinetelor, printre principalele cauze numărându-se: abaterile de la respectarea regulilor de circulație, viteza neadaptată la condițiile de drum, neacordarea de prioritate, neasigurarea la schimbarea direcției de mers sau circulația pe sens opus. În 2022, au fost înregistrate în total 155 de accidente grave cu trotinete electrice, dublu față de 2021, când au fost raportate 75 de astfel de accidente, rezultând decesul a 8 persoane, rănirea gravă a 131 persoane și rănirea ușoară a altor 5", se precizează în comunicatul UNSAR.

Procentul mare de accidente rezultate din vina conducătorilor de trotinete se păstrează și în cazul accidentelor ușoare. Practic, dintr-un total de 1.097 de astfel de accidente ușoare, 893 au fost produse din cauza utilizatorilor acestui tip de vehicule, soldate cu rănirea ușoară a 919 persoane.

"Utilizarea trotinetelor electrice oferă mobilitate în trafic, însă nu este lipsită de riscuri. De aceea, mai ales dacă ne uităm la rata în creștere a accidentelor cu trotinete, este important să fim cât mai atenți în trafic, dar și să apelăm la soluții adecvate de protecție, precum polițele de asigurare", a declarat Alexandru Ciuncan, președinte și director general al UNSAR.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.