UNSAR: Peste 400.000 lei, cea mai mare despăgubire pentru daune produse de furtună unei locuințe

UNSAR: Peste 400.000 lei, cea mai mare despăgubire pentru daune produse de furtună unei locuințe

Telex » Știri 17 iunie, 9:35  

Cea mai mare despăgubire plătită de o companie membră a UNSAR în baza unei asigurări facultative de locuințe pentru acoperirea pagubelor generate de o furtună produsă anul trecut a depășit 400.000 lei, a anunțat Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR), citată de Agerpres. Conform aceleiași surse, suma este de patru ori mai mare față de valorile din anii trecuți. Mai mult, este prima daună achitată de acest nivel pentru riscul de furtună din ultimii 5 ani - severitatea în creștere a acestui fenomen fiind mai mult decât evidentă.

Totodată, este pentru prima oară când riscul de furtună ajunge pe locul 3 în topul riscurilor care au generat cele mai mari pagube locuințelor, după riscurile de incendiu și explozie.

"Furtunile din ultimele zile au afectat mai multe zone ale țării. O asigurare de locuință ne protejează financiar de consecințele acestor fenomene naturale, dar și de multe alte situații nefericite. Trebuie doar să ne informăm și să luăm decizia de a fi sigurACASĂ", a declarat Alexandru Ciuncan, Președinte & Director General al UNSAR.

Reprezentanții UNSAR precizează că, în ultimii 10 ani, respectiv 2014-2023, companiile de asigurări membre ale UNSAR au achitat despăgubiri de 102 milioane lei în baza asigurărilor facultative de locuințe - pentru acoperirea prejudiciilor cauzate de furtuni. Potrivit sursei citate, aproximativ 25% din această valoare a fost achitată chiar anul trecut. "Pagubele produse de furtuni locuințelor și bunurilor pot fi acoperite de o asigurare facultativă de locuință. Acest tip de poliță poate fi emis pentru imobilele care sunt deja protejate printr-o asigurare obligatorie PAD și poate oferi un nivel de protecție extins, la valoarea reală a clădirii și/sau a bunurilor deținute", a declarat Alina Bărbulescu, Specialist Asigurări Bunuri & Proprietăți în cadrul UNSAR.

Astfel, printr-o asigurare facultativă pot fi acoperite o serie de fenomene naturale, dar și alte tipuri de riscuri precum: cutremure, alunecări de teren, incendii, explozii, căderi de corpuri, inundații produse de avarii ale instalațiilor de apă-canal, climatizare, termoficare, defecțiuni ale centralei termice, daune ale bunurilor electronice/electrocasnice etc.

"De asemenea, o asigurare facultativă poate fi personalizată prin clauze speciale, în funcție de specificul fiecărei locuințe și de nevoile individuale ale clienților. Spre exemplu, se pot acoperi inclusiv prejudiciile produse vecinilor, avariile panourilor fotovoltaice sau chiar se pot oferi soluții în cazul unor urgențe - prin intervenția unor specialiști atunci când situația o impune (avarii instalații de apă/gaze/încălzire, pene de curent, avarii ale acoperișului, sistemelor/elementelor de acces în locuință etc.)", se menționează în comunicat.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.