MyWIZ - Business în cloud
UNSAR: România este a 6-a cea mai mare piaţă de asigurări property din Europa Centrală şi de Est

UNSAR: România este a 6-a cea mai mare piață de asigurări property din Europa Centrală și de Est

Telex » Știri 9 octombrie 2019  

România este a 6-a cea mai mare piaţă de asigurări property din Europa Centrală şi de Est, cu 262 de milioane de euro, a declarat, la un eveniment de specialitate, Adrian Marin, preşedintele Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR). „România este a 6-a cea mai mare piaţă de asigurări property din Europa Centrală şi de Est cu 262 de milioane de euro, mai puţin cu un milion de euro decât locul cinci, Slovacia. Este însă de precizat că subscrierile property din ţara noastră sunt de şase ori mai mici decât în Polonia şi se află la jumătate faţă de Ungaria. Mai este de remarcat faptul că la nivelul CEE piaţa property a crescut în 2018 faţă de 2017 cu 5,4%, iar România cu 4%”, a spus Adrian Marin. El a menţionat că, în prima jumătate a lui 2019, creşterea pieţei property în România a fost dublă, de 9,7%.

Adrian Marin a menţionat că, deşi suntem a şasea cea mai mare piaţă property din CEE, pe asigurările non-viaţă cumulat suntem pe locul 3, iar acest lucru se datorează ponderii asigurărilor auto. „Potenţialul reiese clar din cifre, dar şi deficitul de protecţie al românilor. În primul semestru din 2019, erau 1,15 miliarde de euro prime brute subscrise asigurări de viaţă şi non-viaţă, în creştere cu 7,82% faţă de semestrul 1 din 2018”, a spus Adrian Marin.

El a arătat că segmentul property reprezintă 16% din piaţa de asigurări non-life, cu prime brute subscrise de 146 milioane de euro.

Din toată linia de property, un procentaj de 36% din primele brute subscrise este aferent asigurărilor de locuinţe (facultative şi obligatorii), adică 52 de milioane de euro la nivelul S1 2019. Subscrierile aferente liniei de asigurări pentru locuinţe au înregistrat o creştere comparativ cu S1/2018, respectiv +7,4% pentru asigurările facultative şi +3,6% pentru PAD. Cu toate acestea, creşterea nu este suficientă dacă vorbim despre gradul de penetrare a asigurărilor de locuinţe din România.

Asigurătorii au plătit indemnizaţii brute de 10 milioane de euro în primele şase luni din 2019, cumulat pentru asigurări facultative şi PAD.

„Noi am făcut o analiza la nivelul membrilor UNSAR, iar în primele 7 luni ale acestui an, 31% dintre toate dosarele de daună deschise pe asigurări facultative de locuinţe au fost ca urmare fenomenelor atmosferice şi mă refer la furtună, vijelie, uragan, tornadă”, a mai spus Adrian Marin.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.