UNWTO: Europa este lider mondial în ceea ce privește revenirea turismului după pandemie
Numărul 47-48, 29 nov. - 13 dec. 2022 » Lumea în care trăim
La doi ani și jumătate de la debutul pandemiei COVID-19, există o serie de câștigători clari în cursa pentru readucerea industriei turismului la nivelul la care era înainte de pandemie, iar Europa este în fruntea listei, potrivit datelor publicate de Organizația Mondială a Turismului (UNWTO), transmite Bloomberg, citată de Agerpres. Grație călătoriilor în interiorul regiunii, precum și turiștilor americani care au revenit în destinațiile lor favorite, Europa a atras 68% din cele 477 milioane de sosiri de turiști internaționali înregistrate la nivel mondial în primele nouă luni ale anului. Este vorba despre o revenire până la 81% din sosirile de turiști înregistrate înainte de pandemie. UNWTO subliniază că numărul de sosiri de turiști în Europa este mai mult decât dublu (126%) comparativ cu cel înregistrat în primele nouă luni ale anului trecut. De asemenea, cea mai mare cerere pentru vacanțe în orașele europene sau pe stațiunile de pe coasta Mediteranei s-a manifestat în trimestrul al treilea al acestui an, când sosirile au ajuns la aproape 90% din nivelul înregistrat în 2019.
În urma Europei, pe lista regiunilor cu cea mai puternică revenire a industriei turismului, se situează Orientul Mijlociu, Africa și cele două Americi care în primele nouă luni au ajuns la 77%, 63% și, respectiv, 66% din nivelul înregistrat în perioada similară a lui 2019.
O analiză detaliată a destinațiilor individuale arată că există câteva țări din afara Europei care au înregistrat noi recorduri în termeni de sosiri de turiști, depășind valorile din 2019, potrivit UNWTO. Printre aceste țări se numără: Etiopia, Honduras, Puerto Rico, Republica Dominicană, Columbia, El Salvador și Islanda.
În schimb, situația este diferită în SUA, unde sosirile de turiști străini au rămas la 34% sub nivelul din 2019. Un număr estimat de șapte milioane de vizitatori este posibil să renunțe să viziteze SUA în 2023 din cauza întârzierilor întâmpinate în procesarea vizitelor, a estimat US Travel Association.
Până la finele lui 2022, UNWTO prognozează că, la nivel global, industria turismului va ajunge la o revenire până la 65% din nivelul la care era înaintea pandemiei, ceea ce va înseamnă că veniturile din turism ar putea ajunge la 1.200-1.300 miliarde de dolari în 2022, reprezentând o creștere de 60%-70% comparativ cu 2021 și o revenire până la 70%-80% din veniturile record de 1.800 de miliarde de dolari înregistrate în 2019.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial