Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunţat că rambursează, în luna iulie, TVA în valoare de 934,28 milioane de lei. Suma include, în ordinea vechimii, toate deconturile de TVA soluţionate prin decizii de rambursare înregistrate în baza de date până la 25 mai 2017, cu excepţia deconturilor aferente operaţiunilor de import, care au fost soluţionate până la data selecției.
24 iulie 2017
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) precizează, într-un comunicat, că, în vederea simplificării procesului de conformare voluntară a contribuabililor în îndeplinirea obligaţiilor fiscale, o atenţie deosebită a fost acordată extinderii metodei de depunere a declaraţiilor fiscale prin mijloace electronice de transmitere la distanţă.
20 iulie 2017
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) informează că, de la lansare şi până la 14 iulie a.c., 67.000 de persoane juridice s-au înscris în serviciul Spaţiul Privat Virtual, serviciu care, de la 1 iunie, este disponibil atât pentru persoanele fizice, direct sau prin împuternicit, cât şi pentru persoanele juridice sau entităţile fără personalitate juridică prin reprezentant legal, prin reprezentant desemnat sau prin împuternicit.
17 iulie 2017
Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a controlat, în luna iunie a.c, 44 de mari contribuabili, pentru care a stabilit sume suplimentare de plată în valoare totală de peste 275 milioane lei.
14 iulie 2017
|
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) propune, printr-un proiect de ordin, următoarele: includerea în conținutul procedurilor de aplicare a art. 92 din Codul de procedură fiscală a fluxurilor privind declararea contribuabililor inactivi, îndreptarea erorilor materiale şi reactivarea contribuabililor declaraţi inactivi de organele cu atribuții de executare silită.
14 iulie 2017
Agenţia Naţionala de Administrare Fiscală (ANAF) a anunțat că, prin noul Ordin al președintelui ANAF, supus dezbaterii publice pe site-ul instituției, va fi actualizată procedura de soluționare a cererilor de rambursare a TVA formulate de persoane impozabile neînregistrate în scopuri de TVA în România, stabilite în afara Comunităţii.
14 iulie 2017
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) propune, printr-un proiect de ordin, aprobarea unui formular special, formularul 700 „Declarație de înregistrare/modificare a categoriilor de obligații fiscale declarative înscrise în vectorul fiscal”, în vederea eficientizării administrării fiscale și pentru minimizarea eforturilor de conformare a contribuabililor.
14 iulie 2017
Guvernul a aprobat, prin Memorandum, constituirea Centrului Național pentru Informații Financiare, structură informatică ce ar urma să unifice toate bazele de date legate de fiscalitate, cu susținerea Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS).
14 iulie 2017
|
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile