Rezultatele căutării în articole după titlu și conținut
Eliminarea formularului 088 – avantaj sau dezavantaj?Formularul 088 „Declarație pe propria răspundere pentru evaluarea intenției și a capacității de a desfășura activități economice care implică operațiuni din sfera TVA” a fost eliminat din data de 1 februarie 2017 prin Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 210/2017. Procedura actuală privind înregistrarea entităților în scopuri de taxă, deși s-a dorit a fi una simplificată, care să le ofere contribuabililor posibilitatea de a obține codul de TVA într-o perioadă cât mai scurtă, se dovedește a fi foarte complexă, întrucât nu există un tratament unitar care să specifice criteriile de obținere a certificatului de TVA.
|
Condiții și consecințe privind inactivitatea fiscală a contribuabililor și reactivarea acestoraArticolul urmărește să pună în evidență o serie de aspecte teoretice și practice privind declararea unui contribuabil ca inactiv și consecințele acestui fapt. De asemenea, sunt prezentate condițiile în care un contribuabil inactiv este reactivat, precum și efectele reactivării. S-au constatat în practică situații în care unii contribuabili, persoane impozabile stabilite în România, au fost declarați inactivi conform Codului de procedură fiscală, dar au desfășurat activități economice în perioada de inactivitate. Legislație comentatăSursa: Instrucțiunea Autorității de Supraveghere Financiară nr. 1 din 2 martie 2017 privind întocmirea și depunerea situațiilor financiare anuale de către entitățile autorizate, reglementate și supravegheate de Autoritatea de Supraveghere Financiară – Sectorul instrumentelor și investițiilor financiare, precum și pentru modificarea Instrucțiunii Autorității de Supraveghere Financiară nr. 1/2016 privind întocmirea și depunerea situației financiare anuale și a raportării anuale de către entitățile autorizate, reglementate și supravegheate de Autoritatea de Supraveghere Financiară – Sectorul instrumentelor și investițiilor financiare, publicată în Monitorul Oficial nr. 173/09.03.2017 ESPECIAL AUDIT SRL – Premiul „Firme de top ale anului 2016” în Topul local al celor mai bune societăți membre CECCAR, filiala BucureștiSocietatea ESPECIAL AUDIT a fost înființată în anul 2003 în scopul furnizării de soluții contabile și financiare profitabile, astfel încât clienții săi să poată adopta decizii strategice pentru dezvoltarea afacerilor lor. ESPECIAL AUDIT este specializată în furnizarea de servicii profesionale pentru entități mici și mijlocii, iar pentru a putea oferi servicii de înaltă calitate colaborează cu companii care activează în domeniul managementului resurselor umane, cu profesioniști în finanțe din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, precum și cu alți consultanți în afaceri. Declarația 010 conține acum informații referitoare la organizarea și conducerea contabilității contribuabililorFormularul 010 a fost modificat recent, printr-un act normativ emis de Agenția Națională de Administrare Fiscală ( |
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice