Rezultatele căutării în articole după titlu și conținut

Galați: Seminar Fiscalitate

Agenda CECCAR

Centrul de Excelență în Business și Economie a organizat la Galați, în perioada 2-3 aprilie, un seminar de fiscalitate care i-a avut ca lectori pe Mariana Vizoli și Cristian Rădulescu. Seminarul, organizat în Sala Auditorium a Complexului Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” Galați, s-a bucurat de prezența a aproximativ 100 de specialiști care își desfășoară activitatea în domeniul financiar-contabil, aceștia reușind să găsească răspunsuri la întrebările adresate referitoare la noul Cod fiscal.

Nr. 3, 12-18 aprilie 2016


Subiecte de neevitat

Comentariul ediției

Când mai toată lumea fierbe sub impactul unor informații imposibil de ignorat, există riscul ca subiecte care țin de viața cotidiană, mai ales de profesie, să pară de-a dreptul nimicuri, reziduuri ale rutinei, ale obișnuințelor. Chiar așa: pot fi evitate – dat fiind interesul public major – subiecte precum cele legate de banii murdari depuși în Panama, tentativele de compromitere a procurorului-șef al DNA, cazurile de mare corupție cu implicarea unor politicieni de prim rang, demersurile pentru schimbarea reglementărilor referitoare la interceptări, legate de combaterea (de fapt, de prevenirea) actelor de terorism?

Nr. 3, 12-18 aprilie 2016


Raportul BNR privind stabilitatea financiară

Direct de la sursă

În cuvântul de deschidere la conferința de presă unde s-a lansat Raportul asupra Stabilității Financiare, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a spus: „BNR a publicat acest raport o dată pe an din 2006. Începând din 2016 am decis să îl publicăm de două ori pe an – în aprilie și în octombrie. Am luat această decizie pentru a ne alinia la buna practică a Băncii Centrale Europene, care de asemenea publică bianual Raportul asupra Stabilității Financiare, dar mai ales pentru a reflecta adecvat și în timp util provocările pe plan intern la adresa stabilității financiare”.

Nr. 3, 12-18 aprilie 2016


Educația antreprenorială și rolul PMM-ului în performanța afacerii

Întreprinderile mici și mijlocii, prezent și viitor

Potrivit Dicționarului explicativ al limbii române, termenul antreprenor este de origine franceză (entrepreneur) și semnifică persoana care conduce o antrepriză, adică o întreprindere care execută lucrări industriale, comerciale, de construcții etc. Într-un sens mai larg, întreprinzătorul este o per­soană care dovedește spirit de acțiune, respectiv ini­țiativă. Acesta poate fi persoană fizică autori­zată sau persoană juridică având sarcina în­ființării, gestionării, organizării și conducerii unei afa­ceri, la care participă cu capitalul său și/sau cu ca­pital atras.

Nr. 4, 19-25 aprilie 2016


Soluția europeană la simplificarea raportării financiare pentru IMM-uri

Expertiza și auditul afacerilor

Necesitatea simplificării raportării financiare pentru IMM-uri s-a simțit și în cadrul Uniunii Europene, care a încercat să găsească soluția adecvată pentru nevoile acestor tipuri de întreprinderi. Analizând cele două directive aflate la baza contabilității europene (Directiva a IV-a și Directiva a VII-a), Comisia Europeană a ajuns la concluzia că acestea trebuie actualizate pentru a fi în concordanță cu necesitățile prezente ale utilizatorilor situațiilor financiare.

Nr. 3, 12-18 aprilie 2016


Noi date despre evoluția produsului intern brut (PIB)

Breviar statistic

Comparativ cu trimestrul III 2015, Produsul intern brut în trimestrul IV 2015 a fost, în termeni reali, mai mare cu 1,1%1; – Față de același trimestru din anul 2014, Produsul intern brut a înregistrat o creștere cu 3,8% atât pe seria brută cât și pe seria ajustată sezonier; – Seria ajustată sezonier a Produsului intern brut trimestrial a fost recalculată ca urmare a revizuirii estimărilor pentru anul 2015, nefiind înregistrate modificări semnificative față de varianta publicată în Comunicatul de presă nr. 58 din 8 martie 2016.

Nr. 3, 12-18 aprilie 2016


PFA sau microîntreprindere în anul 2016?

Expertiza și auditul afacerilor

Noul Cod fiscal, aprobat prin Legea nr. 227/2015, intrat în vigoare la 1 ianuarie 2016, aduce modifi­cări importante în ceea ce privește povara fiscală pen­tru persoanele care doresc să înceapă ori au deja o afacere. Spre deosebire de situația din anul 2015, când persoana fizică autorizată prezenta un avantaj fiscal clar, în anul 2016 alte forme de organizare vor fi mai convenabile din acest punct de vedere, calcu­lele arătând că microîntreprinderea va avea o ta­xare mai redusă decât PFA.

Nr. 2, 5-11 aprilie 2016


Dezbateri pe tema Codului fiscal, la Tulcea

Agenda CECCAR

În luna martie 2016, Filiala CECCAR Tulcea a organizat, prin Centrul de Excelență în Business și Economie, a doua sesiune de curs în domeniul fiscalității, în cadrul căreia au fost prezentate, într-o manieră explicită, modificările aduse noului Cod fiscal pe tema impozitelor directe.

Nr. 2, 5-11 aprilie 2016



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.