Rezultatele căutării în articole după titlu și conținut
Economiştii din sectorul bancar cred că zona euro este pe cale să intre într-o nouă recesiuneEconomia zonei euro, către care se duce cea mai mare parte din exporturile României, a ratat startul anul acesta şi se îndreaptă spre o nouă recesiune, avertizează unele dintre cele mai mari bănci din lume, relatează Mediafax. Astfel, analişti de la bănci precum JPMorgan Chase şi UBS îşi ... În căutarea unui minimal consens teoretic și practic în vreme de pandemieDacă ar fi să identificăm un segment al pieței (în accepțiunea unanim sau cvasiunanim acceptată), atât la nivel național, cât și la scară europeană și mondială, care crește exponențial la acest început de an, cu certitudine, toate datele și faptele din spațiul public converg spre ... Bitdefender: Cinci predicții despre atacurile cibernetice din 2021Analiștii în securitate informatică de la Bitdefender anticipează că 2021 vine cu amenințări informatice din ce în ce mai agresive, iar atacatorii vor exploata orice oportunitate de a face bani cât mai ușor, relatează Mediafax. „Atacatorii se vor concentra în direcții strategice unde vom ... România, locul 45 în lume şi 3 în Europa după rezervele de petrolRomânia ocupă locul 45 în lume după rezervele de petrol, potrivit unei analize a Worl-dometers.info, citată de Mediafax. La nivel global sunt aproape 100 de state care au rezerve de petrol, însă în multe cazuri acestea sunt insuficiente pentru necesarul intern. Acesta este şi cazul României. Piaţa ... |
BEI: Oamenii sunt dispuşi să renunţe la călătoriile cu avionul pentru a combate schimbările climaticeAproape o treime din populaţia globului ar fi dispusă să zboare mai puţin cu avionul, chiar şi după ce restricţiile impuse în contextul pandemiei vor fi ridicate, potrivit unui sondaj publicat de Banca Europeană de Investiţii (BEI), care arată o credinţă din ce în ce mai răspândită că ... Procedura de acordare a sumelor prevăzute de art. I alin. (1) din OUG nr. 220/2020, publicată în Monitorul OficialÎn Monitorul Oficial nr. 17 din 7 ianuarie 2021 a fost publicat Ordinul nr. 2 al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă pentru aprobarea Procedurii de acordare a sumelor prevăzute de art. I alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 220/2020 privind aplicarea unor măsuri ... Noutăți fiscale europene din buletinul de știri ETAF – 11 ianuarie 2021SUA suspendă măsurile tarifare intenționate ca răspuns la taxa pe serviciile digitale implementată în Franța La 7 ianuarie a.c., Biroul pentru politici comerciale al SUA (USTR) a decis suspendarea măsurilor tarifare în investigația privind taxa pe serviciile digitale din Franța, desfășurată ... 2021 – un secol de la reglementarea profesiei contabile în România1921-2021 – 100 de ani de la înființarea CECCAR, un secol de la reglementarea profesiei contabile în România. Marcăm centenarul profesiei contabile printr-o serie de materiale care vin să contureze istoria profesiei contabile, din 1921 până în prezent. Să începem spunându-vă cum am pornit la drum. |
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru